StiripesurseȘtirile zileiÎndepărtarea ovarelor înainte de vârsta de 43 de ani poate creşte...

Îndepărtarea ovarelor înainte de vârsta de 43 de ani poate creşte riscul de a dezvolta Parkinson (studiu)

Publicat:

Femeile care sunt supuse unei intervenţii chirurgicale de îndepărtare a ambele ovare înainte de vârsta de 43 de ani prezintă un risc crescut de a dezvolta boala Parkinson, potrivit unui studiu recent, informează marţi UPI, potrivit agerpres.

Studiul a fost publicat în revista medicală JAMA Network Open.

Citeşte şi: Fostul preşedinte taiwanez face o vizită în China: ‘Suntem chinezi cu toţii!’ – Black News

Aceasta poate avea loc din cauza pierderii bruşte a estrogenului şi a altor hormoni, care provoacă o disfuncţie endocrină bruscă la femeile aflate în premenopauză, au afirmat cercetătorii.

Rezultatele studiului sunt similare cu cercetările din 2008 care au făcut, de asemenea, legătura între boala Parkinson şi îndepărtarea ambelor ovare la femeile mai tinere, o procedură numită ooforectomie bilaterală.


Parkinson este o tulburare progresivă care afectează sistemul nervos şi părţi ale corpului controlate de nervi. Simptomele includ tremor, rigiditate şi încetinirea mişcării. Este adesea însoţită de demenţă, tulburări de somn şi probleme ale intestinelor şi vezicii urinare.

Cercetătorii au afirmat că noile descoperiri sprijină normele actuale conform cărora femeile cu risc mediu de cancer ovarian nu ar trebui să fie supuse unei operaţii de îndepărtare a ambelor ovare.

Pentru femeile cu o variantă de genă cu risc ridicat pentru cancerul ovarian, îndepărtarea ovarelor poate fi recomandată împreună cu terapia estrogenică postoperatorie până la vârsta de 50 sau 51 de ani.

“În prezent, nu este recomandată utilizarea terapiei cu estrogeni pentru prevenirea demenţei sau a bolii Parkinson după menopauza spontană la femeile cu vârsta între 46 şi 55 de ani”, a declarat autorul principal al studiului, dr. Walter Rocca, neurolog şi epidemiolog la Clinica Mayo din Rochester, Minnesota.

“Însă acest studiu şi cercetările anterioare sugerează că terapia cu estrogeni este importantă la femeile ale căror ovare au fost îndepărtate chirurgical înainte de vârsta de 46 de ani”, a declarat el într-un comunicat al clinicii. “Extrem de vulnerabile sunt femeile care au suferit această menopauză indusă chirurgical înainte de vârsta de 40 de ani”, a mai spus el.

Studiul a inclus date despre 2.750 de femei care au suferit o intervenţie chirurgicală pentru eliminarea ambelor ovare, fie pentru o afecţiune benignă, precum endometrioza sau un chist, fie pentru prevenirea cancerului. Datele au fost comparate cu cele ale altor 2.749 de femei care nu au suferit o intervenţie chirurgicală de acest gen.

Citeşte şi: Primele tancuri britanice Challenger au sosit în Ucraina – Black News

Pentru fiecare 48 de femei cu vârsta sub 43 de ani la momentul intervenţiei chirurgicale, o altă femeie a dezvoltat Parkinson în comparaţie cu femeile de aceeaşi vârstă cărora nu li s-au îndepărtat ovarele.

Cu toate acestea, riscul de Parkinson a fost mai mic la femeile care au primit estrogen după procedură şi până la vârsta de 50 de ani, comparativ cu femeile care nu au primit tratament hormonal.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.