StiripesurseȘtirile zileiWashingtonul avertizează Beijingul asupra oricărei 'reacţii excesive' la escala preşedintei taiwaneze...

Washingtonul avertizează Beijingul asupra oricărei ‘reacţii excesive’ la escala preşedintei taiwaneze în SUA

Publicat:

Washingtonul a avertizat Beijingul asupra oricărei “reacţii excesive” la sosirea în SUA a preşedintei Taiwanului, Tsai Ing-wen, care urmează să facă o escală la New York în contextul deplasării sale spre America Centrală şi la Los Angeles pe drumul de întoarcere, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

“Nu există absolut niciun motiv pentru China de a se folosi (de această escală) ca pretext pentru a reacţiona în mod excesiv sau a exersa şi mai multă presiune asupra Taiwanului”, a declarat în faţa unor jurnalişti un înalt responsabil american sub protecţia anonimatului.

Citeşte şi: Preşedinta BCE a fost uşor rănită într-un accident rutier – Black News

Presiunile externe nu vor opri Taiwanul ”să iasă în lume”, a declarat miercuri preşedinta Taiwanului, înainte de a-şi începe turneul, potrivit Reuters.

”Suntem calmi şi încrezători, nu vom ceda şi nu vom provoca. (…) Taiwanul va păşi ferm pe drumul libertăţii şi democraţiei şi va ieşi în lume. Deşi drumul este dificil, Taiwanul nu este singur”, a declarat Tsai Ing-wen de pe principalul aeroport internaţional al Taiwanului, din Taoyuan.


Preşedinta taiwaneză se va deplasa începând de miercuri în Guatemala şi în Belize, făcând o escală pe teritoriul american.

China consideră că Taiwanul este una dintre provinciile sale pe care ea nu a reuşit încă să o reunifice cu restul teritoriului său. În numele principiului “O singură Chină”, nicio ţară nu ar trebui să întreţină legături oficiale cu Beijingul şi Taipeiul în acelaşi timp.

Iar Beijingul şi-a exprimat deja opoziţia faţă de schimburile oficiale dintre Taiwan şi SUA.

În august 2022, vizita întreprinsă în Taiwan de Nancy Pelosi, la acea vreme preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, a stârnit furia Beijingului, care a declanşat ca represalii manevre militare de mare amploare în jurul insulei.

Washingtonul consideră că aceste escale americane ale preşedintei taiwaneze nu încalcă în niciun fel politica SUA a unei singure Chine şi că nu este vorba decât de “tranzitări”, chiar dacă această responsabilă are întrevederi pe teritoriul american.

“Aceasta este o vizită privată, nu oficială”, ce respectă o “practică de lungă durată”, a insistat responsabilul american.

Citeşte şi: China, Japonia și războiul din Ucraina – Black News

El a refuzat să confirme o posibilă întrevedere în California între Tsai Ing-wen şi liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, originar din acest stat din vestul SUA.

Washingtonul, care recunoaşte diplomatic Beijingul din 1979, este totodată aliatul cel mai puternic al Taiwanului, precum şi principalul său furnizor de arme.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr s-a înecat într-un iaz din capitală chiar de ziua lui

Un tânăr a murit, după ce fiind în stare de ebrietate a plecat cu barca pe un iaz din Chișinău, dar nu a mai...

De ce să cumperi flori dacă le poți rupe pe aleile din Chișinău? Un bărbat – reținut

Un bărbat din capitală va răspunde în fața legii după ce a fost prins culegând flori de pe o alee din Chișinău. Citește și: Alertă...

Escrocii „amețesc” până și specialiștii în drept. O juristă avea să piardă câteva sute de mii

O juristă din Moldova avea să piardă 450 de mii de lei în contextul unei înșelătorii telefonice. Ea le transferase anterior escrocilor aproape peste...

Dispare regimul fiscal special pentru șoferii de taxi

Începând cu 1 iulie, salariile conducătorilor auto din domeniul taxi vor fi impozitate conform regimului fiscal general. Citește și: Alertă la Râșcani! Patru copii au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.