StiripesurseȘtirile zileiLibia : Un înalt responsabil al grupării Al-Qaida din Maghrebul Islamic...

Libia : Un înalt responsabil al grupării Al-Qaida din Maghrebul Islamic a fost ucis într-un raid al forţelor aeriene americane

Publicat:

Unul din militanţii ucişi la sfârşitul săptămânii trecute într-un raid al forţelor aeriene americane în Libia era un înalt responsabil al grupării Al-Qaida din Maghrebul Islamic (AQIM), a anunţat miercuri Pentagonul, transmite Reuters, conform agerpres.

Conform informaţiilor difuzate anterior de autorităţile din SUA, raidul desfăşurat sâmbătă – primul care a vizat militanţi ai Al-Qaida în Libia – s-a soldat cu uciderea a “doi terorişti”, într-un efort îndreptat împotriva militanţilor care şi-au găsit adăpost în vastul deşert din sudul ţării.

Citește și : Italia : EXPLOZIE în portul Livorno. Doi muncitori şi-au pierdut viaţa

Comandamentul SUA din Africa (USAFRICOM) a informat atunci că forţele armate americane i-au ucis pe cei doi terorişti în apropierea oraşului Ubari, fără a preciza cine a fost ţinta raidului.

USAFRICOM a menţionat miercuri că este vorba de Musa Abu Dawud, care se ocupa de furnizarea de “sprijin logistic, fonduri şi armament pentru AQIM, pentru a permite grupării teroriste să ameninţe şi să atace interesele SUA şi occidentale în regiune”.


Nu a fost prima oară în ultimii ani când Statele Unite au lansat lovituri aeriene asupra unor ţinte din Libia. În 2016, a avut loc chiar o campanie de astfel de atacuri împotriva nucleului de rezistenţă din Sirte al Statului Islamic. După ce guvernul de uniune naţională a recucerit localitatea, mulţi jihadişti s-au refugiat în deşertul din sudul Libiei. Guvernul nu are practic autoritate decât pe o parte din teritoriul ţării; în est, controlul este deţinut de forţele conduse de mareşalul Khalifa Haftar. Diverse miliţii sunt active în Libia din 2011, când a căzut regimul condus de Muammar Gaddafi.

Citește și : Donald Trump : Există ‘o şansă bună’ ca liderul nord-coreean Kim Jong-Un să renunţe la arme nucleare

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.