StiripesurseȘtirile zileiArmata somaleză a recuperat o treime din zonele ocupate de gruparea...

Armata somaleză a recuperat o treime din zonele ocupate de gruparea jihadistă Al Shabab

Publicat:

Armata somaleză, sprijinită de aliaţii săi, a recuperat din luna august a anului trecut o treime din teritoriile ocupate de gruparea jihadistă Al Shabab, potrivit ambasadorului Statelor Unite în Somalia, Larry André, citat de agenţia EFE, scrie agerpres

“Ofensivele conduse de somalezi au restabilit suveranitatea Somaliei pe o treime din teritoriul controlat anterior în mod abuziv de Al Shabab”, a declarat André pentru serviciul în limba somaleză al radioului public american Vocea Americii, după cum a relatat presa locală.

Citește și : Anunţul privind desfăşurarea de arme nucleare în Belarus este PERICULOS

“Sfârşitul opresiunii Al Shabab este un alt pas spre renaşterea totală a Somaliei”, a adăugat diplomatul american.

Sâmbătă, guvernul somalez a anunţat că forţele sale armate şi trupele aliate au ucis peste trei mii de membri ai Al Shabab şi au recâştigat controlul asupra a aproximativ şaptezeci de localităţi în ultimele şase luni, de când preşedintele somalez Hassan Sheikh Mohamud a declarat “război total” contra teroriştilor.


Mai mult, autorităţile somaleze au arătat că sunt pregătite pentru o a “doua fază” a ofensivei antiteroriste.

Acţiunile armatei somaleze beneficiază uneori de colaborarea militară a SUA, care antrenează o unitate de elită a Forţelor Armate ale Somaliei, cunoscută sub numele de Danab, şi care, cel puţin din ianuarie, a donat arme ţării.

Şeful Comandamentului militar american în Africa (AFRICOM), generalul Michael Langley, s-a declarat pe 2 martie “optimist cu prudenţă” în ceea ce priveşte campania militară în curs a guvernului somalez împotriva Al Shabab şi a reafirmat sprijinul ţării sale pentru înfrângerea grupării.

În replică la ofensivele guvernamentale, teroriştii au comis atacuri puternice, precum un atentat cu două maşini-capcană asupra Ministerului Educaţiei din Mogadiscio, soldat cu moartea a cel puţin 120 de persoane pe 29 octombrie anul trecut.

Al Shabab, afiliată din 2012 la Al Qaeda, comite frecvent atacuri teroriste în Mogadiscio şi în alte puncte din ţară pentru a răsturna guvernul central, susţinut de comunitatea internaţională, şi a instaura un stat islamic wahhabit (ultraconservator).

Citește și : Suedia şi Finlanda vor deveni ‘ţinte legitime’ pentru Moscova

Gruparea jihadistă controlează zone rurale din centrul şi sudul Somaliei şi atacă de asemenea ţări vecine precum Kenya şi Etiopia.

Somalia se află într-o stare de război şi haos din 1991, când dictatorul Mohamed Siad Barre a fost înlăturat de la putere, ţara rămânând fără un guvern în funcţie şi în mâinile miliţiilor islamiste şi ale liderilor militari.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.