StiripesurseSintezePakistan : ''Am vrut de mult timp să revin în ţara...

Pakistan : ”Am vrut de mult timp să revin în ţara mea în toţi aceşti ani”, declară Malala Yousafzai

Publicat:

Militanta pakistaneză Malala Yousafzai, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, a fost copleşită de emoţie la o recepţie oferită joi în onoarea sa de către premierul Pakistanului, Shahid Khaqan Abbasi, cu ocazia primei sale vizite în ţară după ce a fost împuşcată de către talibani în 2012 pentru că militează pentru dreptul la educaţie al femeilor, relatează DPA şi Reuters, conform agerpres.

”Am vrut de mult timp să revin în ţara mea în toţi aceşti ani”, a declarat Malala, cu ochii în lacrimi, la recepţia de la Islamabad.

Citește și : Rusia cere ajutorul Londrei în ancheta privind otrăvirea Iuliei Skripal

La rândul său, premierul a afirmat că este fericit s-o salute la revenirea în ţară pe ”fiica Pakistanului”. ”Sunteţi cea mai puternică dintre vocile pakistaneze împotriva extremismului”, a declarat Abbasi într-un scurt discurs.

Malala, care călătoreşte cu tatăl său şi cu un frate mai mic, a fost primită de către Abbasi la Islamabad, după care a rostit un scurt discurs la televiziunea naţională.


”Este cea mai fericită zi din viaţa mea. Încă nu pot să cred că se întâmplă aceasta”, a declarat Malala, ştergându-şi lacrimile. ”De obicei eu nu plâng… Am 20 de ani, dar am văzut atâtea în viaţa mea”, a spus Malala.

Ea a vorbit – oscilând deseori între engleză şi limbile paştună şi urdu – despre importanţa educaţiei şi despre eforturile fundaţiei sale caritabile de a ajuta fete.

În 2012, în condiţii dramatice, în ambulanţă, zbătându-se între viaţă şi moarte, Malala a trebuit să-şi părăsească ţara, după ce a fost grav rănită într-o tentativă de asasinat întreprinsă de către talibani pakistanezi în timp ce se întorcea de la şcoală. De atunci, ea nu a mai fost în Pakistan, dar şi-a exprimat dorinţa de a se întoarce.

Îngrijită în Anglia, unde trăieşte de atunci, Malala a devenit o militantă de frunte a dreptului femeilor la educaţie. Cu acest titlu, ea a fost recompensată în 2014 cu Premiul Nobel pentru Pace, împreună cu indianul Kailash Satyarthi, militant pentru drepturile copiilor.

După ce a locuit un timp cu familia sa la Birmingham, în centrul Angliei, unde a învăţat la o şcoală de fete, Malala îşi continuă acum studiile de economie, filosofie şi de ştiinţe politice la Universitatea din Oxford.

Citește și : Libia : Primarul capitalei, Tripoli, a fost răpit

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.