StiripesurseDiasporaÎnsărcinatul cu afaceri francez la Moscova reiterează condamnarea de către Franţa...

Însărcinatul cu afaceri francez la Moscova reiterează condamnarea de către Franţa a crimelor comise de armata rusă Ucraina

Publicat:

Însărcinatul cu afaceri al ambasadei Franţei la Moscova, care a fost convocat marţi la Ministerul Afacerilor Externe rus, “a reiterat condamnarea” de către Franţa a “crimelor comise de armata rusă la Bucea, Irpin şi în alte oraşe ucrainene”, a anunţat miercuri Ministerul de Externe francez, informează AFP, potrivit agerpres.  

“După cum a subliniat preşedintele Republicii (Emmanuel Macron – n.r.) pe 31 martie, aceste crime sunt susceptibile să constituie crime de război, iar Franţa îşi oferă tot sprijinul pentru Ucraina, de la începutul conflictului, în materie de luptă împotriva impunităţii”, a adăugat aceeaşi sursă.

Citește și: Comisarul rus pentru drepturile copiilor respinge acuzaţiile CPI

Rusia a anunţat marţi această convocare pentru a protesta împotriva “falselor informaţii”. Ea “a protestat ferm împotriva declaraţiilor postate de ambasadă pe reţelele sociale” în ceea ce priveşte crimele imputate armatei ruse, a precizat Ministerul Afacerilor Externe rus într-un comunicat.

Potrivit ministerului rus, “este categoric inacceptabil să fie aduse false acuzaţii împotriva militarilor noştri”. El a acuzat de asemenea Franţa că “furnizează în mod activ material militar şi muniţii armatei ucrainene şi face astfel tot ce-i stă în putinţă pentru a prelungi ostilităţile”.


Potrivit Moscovei, postările respective se referă inclusiv la masacrul atribuit forţelor ruse la Bucea, lângă Kiev, unde trupuri de civili executaţi cu sânge rece fuseseră descoperite după retragerea trupelor ruse.

Ucraina a comemorat duminică un an de la această descoperire macabră, devenită simbolul atrocităţilor imputate forţelor ruse în conflict.

Moscova dezminte orice implicare în aceste morţi şi a spus în repetate rânduri că este vorba de o “punere în scenă” de către Kiev.

Citește și: Lavrov: UE este o ‘asociaţie neprietenoasă’, iar Occidentul încearcă să bage zâzanie între Moscova şi Beijing

Diplomaţia rusă a reiterat, marţi, că este vorba de acuzaţii “nefondate”, susţinând că nu a văzut “dovezi” ale acestor crime şi nici vreo “anchetă obiectivă” asupra acestor fapte.

Ucraina evaluează la peste 1.400 numărul de civili ucişi în districtul Bucea în timpul ocupaţiei ruse, printre care 37 de copii. Dintre aceşti civili, 637 au fost ucişi în oraşul Bucea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.