StiripesurseSintezeFranţa cere 'respectarea statu-quoului istoric al locurilor sfinte din Ierusalim'

Franţa cere ‘respectarea statu-quoului istoric al locurilor sfinte din Ierusalim’

Publicat:

Franţa cere “respectarea statu-quoului istoric al locurilor sfinte din Ierusalim” şi “abţinerea de la orice acţiune care ar putea spori violenţele”, a declarat joi Francois Delmas, adjunct al purtătorului de cuvânt al ministerului de externe de la Paris, citat de AFP, potrivit agerpres.   

Pe Esplanada Moscheilor din Ierusalim, inclusiv în moscheea Al-Aqsa – al treilea loc sfânt ca importanţă pentru musulmani, au avut loc marţi incidente violente; poliţia israeliană în ţinută de intervenţie a arestat în cursul nopţii peste 350 de suspecţi de revoltă, baricadaţi în lăcaşul de cult.

Citește și: Desfăşurarea de arme nucleare ruseşti în Belarus răspunde extinderii NATO

Esplanada Moscheilor este construită pe locul numit de evrei Muntele Templului, considerat cel mai sacru loc al iudaismului, în oraşul vechi din Ierusalim, în sectorul palestinian ocupat şi anexat de Israel. Tensiunile interreligioase sunt ridicate şi din cauză că în calendarul islamic este jumătatea postului de Ramadan, în timp ce credincioşii mozaici sărbătoresc de miercuri seara Pesach, cunoscut şi ca Paştele evreiesc, care marchează ieşirea evreilor din Egipt sub conducerea patriarhului Moise.

Joi, Franţa şi-a exprimat din nou îngrijorarea şi le-a cerut “atât israelienilor, cât şi palestinienilor” să îşi respecte angajamentele de la Aqaba şi Sharm-el-Sheik. La reuniunea de la Aqaba, la Marea Roşie, oficiali iordanieni, egipteni, palestinieni, israelieni şi americani au reafirmat în februarie anul trecut “necesitatea angajării în detensionare pe teren şi prevenirea oricăror noi violenţe”.


Citește și: Rusia sugerează excluderea rolului de mediator al Chinei, în contextul vizitei lui Macron

 

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, declarase miercuri, conform purtătorului său de cuvânt Stephane Dujarric, că este “şocat şi consternat” de “violenţele şi loviturile” forţelor de securitate israeliene.

Şi Casa Albă a transmis că este “extrem de îngrijorată” şi a făcut apel la toate părţile să evite o nouă escaladare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.