StiripesurseȘtirile zileiMacron le-a vorbit studenţilor din China şi a băut un ceai...

Macron le-a vorbit studenţilor din China şi a băut un ceai cu Xi Jinping

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a denunţat vineri războiul dus de Rusia în Ucraina, la o întâlnire cu studenţii în oraşul chinez Guangzhou (fostul Canton), înainte de a lua ceaiul şi apoi cina cu omologul său chinez Xi Jinping, relatează AFP, potrivit agerpres.

Deplasarea în acest oraş din sudul Chinei încheie o vizită de stat de trei zile care a presupus mai întâi o oprire la Beijing şi care urmăreşte reluarea legăturilor faţă în faţă după trei ani de relaţii la distanţă din cauza pandemiei de COVID.

Citeşte şi: Ucraina a devenit un cartof fierbinte pentru România – Black News

Preşedintele francez a făcut din Ucraina subiectul principal al acestei vizite, cerând joi Chinei “să readucă Rusia la raţiune” în privinţa Ucrainei.

Ajuns în cursul după-amiezii de vineri, ora locală, la Guangzhou, al treilea oraş al ţării, cu 15 milioane de locuitori, el s-a deplasat imediat la Universitatea Sun Yat-sen, unde a fost întâmpinat călduros de o mulţime de oameni, numeroase persoane scoţându-şi telefoanele în speranţa de a putea face un selfie cu el.


În sala de sport a campusului, el a denunţat, în faţa unui public de o mie de studenţi, războiul rus care “colonizează” Ucraina.

“Este vorba de o ţară care decide să îşi colonizeze vecinul, să nu respecte regulile, să desfăşoare arme, să invadeze”, a insistat el, făcând referire la Rusia.

Această universitate, una dintre cele mai prestigioase din China, are parteneriate cu 24 de unităţi de învăţământ din Franţa, printre care Ecole Normale Supérieure, Şcoala de Management de la Lyon sau Universitatea din Angers.

Ea este de asemenea asociată unui consorţiu de şcoli de ingineri în cadrul Institutului franco-chinez privind energia nucleară.

După întâlnirea cu studenţii, Macron i s-a alăturat lui Xi Jinping pe insula Shamian, în centrul oraşului.

Cei doi lideri au mers apoi împreună prin grădină şi s-au oprit la reşedinţa guvernatorului provinciei Guangdong, unde tatăl lui Xi Jinping, Xi Zhongxun, a trăit când ocupa acest post între 1978 şi 1981.

Într-un decor campestru lângă un lac, ei au luat parte apoi la o ceremonie a ceaiului, în cursul căreia preşedintele chinez a evocat câteva amintiri din tinereţe: “Am venit foarte des aici, în 1978 eram student (…) şi îmi vizitam tatăl”.

La finalul ceremoniei, cei doi lideri au programată o cină privată, iar întrebarea este dacă vor vorbi din nou despre războiul din Ucraina, comentează AFP.

Joi, Macron şi Xi au făcut apel la negocieri de pace cât mai repede posibil şi au respins orice utilizare de arme nucleare.

Deşi, aşa cum a dat asigurări partea franceză, Xi Jinping s-a declarat pregătit să îl sune pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, liderul chinez a precizat că va face asta într-un moment pe care îl va alege el însuşi.

Un gest de deschidere ce rămâne să fie confirmat, dar considerat “pozitiv” de către preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care s-a aflat de asemenea joi la Beijing, mai precizează AFP.

Citeşte şi: O furtună de gheaţă a făcut ravagii în Canada: Doi oameni au murit şi pagubele materiale sunt majore – Black News

În ultimele săptămâni, presiunea internaţională a crescut asupra Chinei, pentru a fi determinată să se implice în eforturile de pace.

Cu toate acestea, joi, Kremlinul a exclus posibilitatea unei medieri chineze pentru oprirea luptelor, deoarece “situaţia cu Ucraina este complexă (şi) nu există perspective de reglementare politică”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CUC s-a reunit în ședință

Membrii Comisiei Unificate de Control (CUC) au desfășurat în orașul  Bender o ședință, în cadrul căreia au aprobat decizia de numire a doi observatori...

BERD acordă finanțare suplimentară pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și a centurii orașului Chișinău

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă Republicii Moldova un împrumut suplimentar de 150 de milioane de euro pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și...

Zeci de moldoveni au căzut pradă escrocilor în doar 24 de ore. Prejudiciul este de milioane

În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat 25 de cazuri de fraudă telefonică, cu un prejudiciu total de peste 2 milioane de lei,...

Președinta Maia Sandu și Comisara Marta Kos au discutat despre reforme și pașii următori în procesul de aderare

Președinta Maia Sandu a avut astăzi, la Chișinău, o întrevedere cu Marta Kos, Comisară europeană pentru Extindere, aflată în vizită în Republica Moldova cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.