StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele Mexicului denunţă acţiunile de spionaj ale Washingtonului

Preşedintele Mexicului denunţă acţiunile de spionaj ale Washingtonului

Publicat:

Preşedintele Mexicului Andrés Manuel Lopez Obrador a denunţat luni presupuse activităţi de spionaj ale Statelor Unite după publicarea unor documente ale Pentagonului semnalând tensiuni între armata şi Marina mexicane, scrie AFP, potrivit agerpres

“Nu poţi să te angajezi în activităţi de spionaj cu scopul de a afla ce fac forţele noastre armate şi, pe deasupra, să ai aroganţa de a transmite informaţiile jurnalului Washington Post”, a declarat Lopez Obrador în cursul obişnuitei conferinţe de presă.

Citește și : G7 a convenit să ceară reducerea consumului de gaze şi creşterea energiei electrice

La câteva ore după conferinţa sa de presă, preşedintele mexican l-a primit pe ambasadorul Statelor Unite, Ken Salazar, care a plecat fără să facă declaraţii.

O nouă lege care acordă armatei responsabilitatea supravegherii spaţiului aerian al Mexicului a dus la tensiuni tot mai mari între armata şi Marina mexicane, potrivit unui document clasificat al Pentagonului citat de jurnalul american.


Această măsură ar putea “exacerba rivalitatea existentă (între cele două forţe) şi ar putea afecta capacitatea acestora de a desfăşura operaţiuni comune”, potrivit documentului clasificat al Pentagonului.

Informaţiile Pentagonului publicate de Washington Post fac parte din arhivele clasificate postate pe un forum numit WowMao al platformei Discord, numele unui YouTuber faimos pentru videoclipurile sale umoristice.

Citește și : Polonia interzice importurile de cereale şi alte produse alimentare din Ucraina

Potrivit Washington Post, forumul unde s-au scurs documentele – mai ales despre războiul din Ucraina – a fost frecventat în cea mai mare parte de aproximativ 20 de bărbaţi şi adolescenţi cărora le plac “armele de foc, echipamentul militar şi Dumnezeu”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.