StiripesurseȘtirile zileiSterilizare în India, o intervenţie potenţial periculoasă pentru femei

Sterilizare în India, o intervenţie potenţial periculoasă pentru femei

Publicat:

Într-o clinica rurală din India, din blocul operator răsună strigate de durere, în timp ce una dintre paciente, puternic sedată, îşi aşteaptă febril rândul pentru sterilizare, prima metodă de planificare familială din ţară, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Anestezia nu şi-a făcut încă efectul”, a afirmat un asistent medical în faţa clinicii din satul Bhoodbaral, nordul ţării, unde femei cu capul acoperit aşteaptă să fie supuse ligaturii trompelor.

Citește și : Kim Jong Un ordonă lansarea primului satelit nord-coreean de spionaj

Această procedura de sterilizare, care nu este lipsită de pericol, durează aproximativ cincizeci de minute.

India este pe cale să devină cea mai populată ţară din lume, potrivit estimărilor ONU publicate miercuri. Până la jumătatea acestui an, ţara va avea mai mulţi locuitori decât China, a cărei populaţie a scăzut anul trecut, pentru prima dată din 1960.


India a fost prima ţară care a adoptat planificarea familială ca politică oficială în 1952, dar în urma unei campanii notorii şi nepopulare de sterilizare a bărbaţilor în anii ’70, accentul s-a mutat în cele din urmă pe sterilizarea femeilor.

Deşi bărbaţii au opţiunea de a face o vasectomie non-invazivă, femeile sunt adesea încurajate de angajaţi guvernamentali din domeniul sănătăţii să se supună operaţiei, cu o plată în numerar echivalentă cu 22 de euro, conform AFP.

Citește și : Imperiul post-imperial

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Transportatorii de mărfuri vor trece la documente electronice prin sistemul eFTI

Transportatorii de mărfuri din Republica Moldova vor trece treptat de la documentele pe hârtie la transmiterea electronică a informațiilor despre transport. Ministerul Infrastructurii și...

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.