StiripesurseSinteze85 de morţi şi sute de răniţi într-o busculadă produsă la...

85 de morţi şi sute de răniţi într-o busculadă produsă la Sanaa

Publicat:

Cel puţin 85 de persoane au fost ucise şi peste 322 au fost rănite într-o busculadă petrecută în capitala Sanaa, au declarat joi oficiali houthi pentru AFP, potrivit agerpres.

“85 de persoane au fost ucise, iar peste 322 au fost rănite” într-o busculadă în timpul unei acţiuni caritabile organizate în districtul Bab el Yemen, a declarat o sursă de securitate din Sanaa. Această evaluare a fost confirmată de un oficial al autorităţilor medicale rebele.

Citeşte şi: Ungaria va permite tranzitul cerealelor din Ucraina dar îşi va proteja fermierii – Black News

“Printre cei care au murit se numără femei şi copii”, iar în jur de 50 de răniţi sunt în stare gravă, a spus sursa de securitate, care a solicitat anonimatul deoarece nu este autorizată să vorbească cu presa.


Victimele acestei busculade, una dintre cele mai mortale din ultimii zece ani, au fost transportate la spitalele din apropiere, iar organizatorii evenimentului au fost arestaţi, a precizat Ministerul de Interne într-un comunicat publicat de agenţia de presă rebelă, Saba. Comunicatul de presă nu a precizat numărul victimelor, mulţumindu-se să menţioneze “zeci de morţi în urma unei busculade în timpul unei distribuiri haotice de sume de bani de către anumiţi comercianţi”.

Această acţiune caritabilă a avut loc cu câteva zile înainte de sărbătoarea Eid al-Fitr, care marchează sfârşitul lunii Ramadanului, postul musulman.

Yemenul, cea mai săracă ţară din Peninsula Arabică, a fost devastată din 2014 de un conflict între houthi, rebeli susţinuţi de Iran, şi forţele proguvernamentale susţinute de o coaliţie militară condusă de Arabia Saudită. Războiul a provocat una dintre cele mai grave crize umanitare din lume, cu sute de mii de morţi şi milioane de persoane strămutate, într-un context de epidemii, lipsă de apă potabilă şi foamete acută. Mai mult de trei sferturi din populaţie depinde de ajutorul internaţional, care, totuşi, continuă să scadă. În zonele controlate de rebeli, inclusiv în capitala Sanaa, mulţi funcţionari publici nu au fost plătiţi de luni de zile. Un armistiţiu de şase luni intermediat de ONU nu a fost reînnoit când a expirat în octombrie, dar situaţia a rămas calmă pe teren, oferind răgaz populaţiei.

Citeşte şi: Fostul preşedinte peruan va fi închis în SUA înainte de extrădare – Black News

Săptămâna trecută, o delegaţie saudită, însoţită de mediatori din Oman, s-a deplasat la Sanaa pentru discuţii menite să revigoreze armistiţiul şi să pună bazele pentru o încetare a focului mai durabilă. În acest context, guvernul şi rebelii au efectuat în ultimele zile un schimb de aproape 900 de prizonieri.

Yemenul nu a cunoscut o asemenea “oportunitate serioasă” pentru un proces de convenire a păcii în ultimii opt ani, a declarat luni emisarul ONU Hans Grunberg. Dar “să nu ne facem iluzii. Mai este mult de făcut pentru a construi încredere şi a face compromisuri”, a avertizat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.