StiripesurseȘtirile zileiCoreea de Sud, 'profund dezamăgită' că premierul japonez a trimis o...

Coreea de Sud, ‘profund dezamăgită’ că premierul japonez a trimis o ofrandă rituală la controversatul sanctuar Yasukuni

Publicat:

Coreea de Sud şi-a exprimat vineri ”dezamăgirea şi regretul profunde” faţă de faptul că prim-ministrul japonez Fumio Kishida a trimis o ofrandă rituală la controversatul sanctuar Yasukuni, considerat un simbol al trecutului militarist al Japoniei şi o sursă de fricţiuni diplomatice cu Seul şi Beijing, transmit agenţiile Yonhap şi Kyodo, potrivit agerpres

Guvernul de la Seul ”îşi exprimă dezamăgirea şi regretul profunde în legătură cu faptul că liderii Japoniei au trimis încă o dată ofrande şi au adus omagii la sanctuarul Yasukini, care glorifică războiul de agresiune al Japoniei şi omagiază criminali de război”, a declarat Lim Soo-suk, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, într-un comunicat.

Citește și : Germania vea să îşi retragă sistemele Patriot din Polonia şi Slovacia

Coreea de Sud ”îndeamnă cu putere” Japonia să ”înfrunte fără ocolişuri istoria” şi să demonstreze remuşcări sincere pentru trecutul său, a adăugat purtătorul de cuvânt de la Seul.

Reacţia intervine după ce premierul japonez Kishida a trimis vineri o ofrandă rituală constând într-un copăcel ”masakaki” la sanctuar cu ocazia unui festival de primăvară, după cum a relatat presa japoneză.


Ministrul securităţii economice, Sanae Takaichi, a vizitat joi sanctuarul, în prima zi a festivalului, fiind urmat vineri de un grup transpartinic de circa 90 de deputaţi.

Acest sanctuar şintoist, aflat la Tokyo, îi omagiază pe cei 2,5 milioane de soldaţi japonezi morţi în conflictele purtate de Japonia începând de la sfârşitul secolului al XIX-lea până în 1945.

El onorează de asemenea memoria unor ofiţeri şi oameni politici japonezi condamnaţi pentru crime de război de un tribunal internaţional după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Citește și : Biden îşi va anunţa candidatura pentru alegerile din 2024 săptămâna viitoare – VIDEO

Membri ai guvernului japonez vizitează cu regularitate sanctuarul Yasukuni, însă, din 2013, niciun şef în exerciţiu al guvernului nu l-a mai vizitat, după ce prezenţa în acel an a lui Shinzo Abe a provocat furia Beijingului şi Seulului şi admonestări din partea Statelor Unite, principalul aliat al Japoniei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Pașaportul moldovenesc, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc este pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume. Cetățenii Republicii Moldova pot călători în 120 de destinații fără...

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.