StiripesurseDiasporaO familie din Harkov a scăpat cu viaţă după ce în...

O familie din Harkov a scăpat cu viaţă după ce în curtea casei a căzut o rachetă rusească

Publicat:

O rachetă a explodat, sâmbătă seară, în curtea unei case din satul Kotliary din nord-estul Ucrainei, distrugând două locuinţe şi avariind alte zece, potrivit agerpres.  

Potrivit localnicilor, nicio persoană nu a fost ucisă sau rănită, însă pagubele materiale sunt foarte mari.

Citește și : Germania vea să îşi retragă sistemele Patriot din Polonia şi Slovacia

Proprietarul casei în curtea căreia a căzut racheta S-3000, Victor Pavlovici, citea, la momentul respectiv, o carte, iar suflul exploziei l-a aruncat din scaun direct pe podea. Atât el, cât şi fiul său, soţia şi copilul acestuia au scăpat cu viaţă.

“Eram în faţa geamului şi citeam o carte, la ora 10,00 seara. Citeam ’12 scaune’ şi m-am gândit ‘De ce stau în faţa geamului? Dacă, fereşte Dumnezeu, cade o rachetă…’. Doar m-am gândit la asta şi peste zece minute am auzit o explozie puternică, nu glumă. Geamul cade peste mine, eu cad din fotoliu şi mă prăbuşesc pe podea. S-a întrerupt lumina. Am vrut să ies din casă, dar toate uşile erau sub picioarele mele. Am căzut, m-am lovit la genunchi şi, deodată, m-am gândit la familie – ‘Unde sunt ai mei?’. Eram cu nepotul în casă şi îl aud strigând: ‘Bunicile eşti viu?’, i-am răspuns: ‘Sunt viu’. I-am spus să fugă repede la părinţi, care au scăpat şi ei cu viaţă”, a declarat, pentru AGERPRES, bărbatul de 85 de ani.


În curte se aflau şi patru autoturisme, care au fost complet distruse.

“Prin aceste lansări de rachetă, ruşii nu fac decât să creeze frică şi să producă panică în oameni”, a declarat fiul bătrânului.

Citește și : Biden îşi va anunţa candidatura pentru alegerile din 2024 săptămâna viitoare – VIDEO

Armata rusă a lansat, sâmbătă seară, cinci rachete asupra regiunii Harkov. Una dintre ele a explodat în aer deasupra unei fabrici de conserve de legume, serele şi mai multe clădiri fiind avariate.

Harkovul, aflat la frontiera cu Rusia, este al doilea oraş ca mărime din Ucraina, după Kiev.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina dezvoltă o rachetă care ar putea zbura spre Moscova în această vară

Ucraina ar putea începe zborurile de testare pentru o rachetă balistică dezvoltată pe plan intern, capabilă să ajungă la Moscova chiar din această vară....

Balanța se înclină în favoarea Ucrainei pe câmpul de luptă

Noile amenințări și atacurile letale rusești asupra orașelor ucrainene vin într-un moment în care situația trupelor invadatoare se deteriorează constant, scrie La Razon. În ciuda a...

Germania vrea să îi excludă din programul de azil temporar pe bărbaţii ucraineni cu vârste între 23 şi 60 de ani

Germania sprijină o modificare propusă în legislaţia UE care i-ar exclude pe bărbaţii ucraineni de vârstă mobilizabilă din programul de azil temporar, a afirmat...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.