StiripesurseȘtirile zileiAzerbaidjanul a instalat un prim punct de control la intrarea în...

Azerbaidjanul a instalat un prim punct de control la intrarea în coridorul Lachin

Publicat:

Azerbaidjanul a anunţat că a instalat un prim punct de control la intrarea în coridorul Lachin, singura axă care leagă Armenia de regiunea disputată Nagorno-Karabah, relatează duminică AFP, potrivit agerpres

“Începând de la ora locală 12:00 (08:00 GMT), 23 aprilie, a fost înfiinţat un post de frontieră (…) pe teritoriul suveran al Azerbaidjanului, la intrarea drumului Lachin-Khankendi”, au anunţat gărzile de frontieră azere într-un comunicat, spunând că s-a acţionat “în răspuns” la o decizie similară luată de Erevan sâmbătă.

Citește și : Germania vea să îşi retragă sistemele Patriot din Polonia şi Slovacia

O astfel de măsură, o premieră de la scurtul război dintre Azerbaidjan şi Armenia din 2020, a fost pusă în aplicare şi “pentru a preveni transportul ilegal de forţă de muncă, arme şi mine de pe teritoriul Armeniei pentru formaţiuni ilegale de bandiţi armeni pe teritoriul Azerbaidjanului”, au precizat ei.

“Pe 22 aprilie, camerele de supraveghere ale Ministerului Apărării au înregistrat intrarea pe teritoriul azer a două containere în scopuri militare şi a unui convoi de vehicule militare armene, contrar Declaraţiei trilaterale şi normelor şi principiilor dreptului internaţional”, a susţinut diplomaţia azeră într-un comunicat, denunţând “ameninţări şi provocări” din partea Erevanului.


Ministerul de Externe din Azerbaidjan a susţinut că instalarea unui punct de control “va servi la transparenţa mişcărilor (…), a statului de drept şi, astfel, la asigurarea siguranţei şi securităţii mişcărilor”.

Potrivit gărzilor de frontieră azere, forţa rusă de menţinere a păcii, desfăşurată în regiune, şi “centrul de monitorizare ruso-turc” au fost “informate” despre o astfel de decizie.

Cele două foste republici sovietice din Caucaz s-au ciocnit în timpul unui scurt război în 2020 pentru controlul asupra enclavei Nagorno-Karabah, câştigat de Baku, fără ca cele două părţi să ajungă la un acord de pace.

Citește și : Biden îşi va anunţa candidatura pentru alegerile din 2024 săptămâna viitoare – VIDEO

O regiune muntoasă populată în principal de armeni şi care s-a separat de Azerbaidjan la dezmembrarea Uniunii Sovietice, disputa asupra Nagorno-Karabah continuă să tensioneze relaţiile dintre Erevan şi Baku. Conflictul din 2020 a condus la înfrângerea militară a armenilor şi la un acord de încetare a focului susţinut de Rusia, care a desfăşurat trupe de menţinere a păcii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ion Ceban solicită intervenția Maiei Sandu în situația aprovizionării cu apă a țării

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că va transmite o scrisoare președintei Maia Sandu, prin care solicită implicarea directă și personală în...

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei

Salariul minim va fi majorat gradual astfel încât, până în anul 2030, acesta să ajungă la 10 000 de lei. Autoritățile vor demara, în...

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

R. Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor

Guvernul a aprobat pe 22 iulie proiectul de lege privind piața criptoactivelor. Documentul prevede regulile în baza cărora vor activa persoanele și companiile care emit, tranzacționează...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.