StiripesurseȘtirile zileiA început procesul împotriva presupusului autor al celui mai grav atac...

A început procesul împotriva presupusului autor al celui mai grav atac antisemit din istoria SUA

Publicat:

În Statele Unite a început luni procesul presupusului autor al atacului din 2018 asupra unei sinagogi din Pittsburgh, cel mai sângeros atentat împotriva evreilor din istoria SUA şi pentru care acuzatul poate fi condamnat la moarte, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Pe 27 octombrie 2018, Robert Bowers, acum în vârstă de 50 de ani, fost şofer de tir, a împuşcat mortal 11 oameni, între care o femeie de 97 de ani, în timpul slujbei de la sinagoga “Tree of Life” în care intrase înarmat cu trei pistoale şi o armă semiautomată, strigând “Toţi evreii trebuie să moară”. Bărbatul s-a predat apoi autorităţilor, după ce a fost rănit într-un schimb de focuri cu poliţia.

Citește și : Joe Biden şi-a ales şefa de campanie pentru scrutinul din 2024

Bowers pledează “nevinovat”, iar avocaţii săi susţin că acesta suferă de mai multe tulburări mintale majore, inclusiv schizofrenie, aşa încât condamnarea sa la moarte ar fi anticonstituţională. În schimb, procurorii federali vor să demonstreze existenţa factorilor agravanţi, inclusiv faptul că Bowers şi-a planificat atacul şi a luat ca ţintă persoane vulnerabile. De asemenea, înainte de atac, acesta postase pe o reţea socială de extremă dreapta mesaje rasiste, antisemite şi ostile imigranţilor.

Dacă în final juraţii, a căror selectare a început luni, îl vor găsi vinovat de cele 63 de capete de acuzare, vor trebui să stabilească apoi dacă Bowers îşi va petrece restul zilelor la închisoare sau să fie executat prin injecţie letală.


Preşedintele de atunci, Donald Trump, a cerut public pedeapsa cu moartea pentru Bowers, Ministerul Justiţiei american confirmând această solicitare şi după alegerea la Casa Albă a democratului Joe Biden, care s-a angajat între altele în campanie să abolească pedeapsa cu moartea la nivel federal. De aceea, procesul lui Bowers relansează în SUA dezbaterile asupra pedepsei capitale, încă practicată în câteva state americane.

Procurorul federal din Pittsburgh a indicat în 2019 că va cere pedeapsa capitală pentru Robert Bowers, având în vedere “lipsa de remuşcări” a acestuia şi “ura şi dispreţul” manifestate de el faţă de evrei.

În SUA trăiesc cei mai mulţi evrei din lume, după Israel. În 2020, în Statele Unite trăiau, potrivit institutului Pew Research Center, circa 5,8 milioane de evrei adulţi, religioşi sau nu, plus alte 2,8 milioane de persoane adulte cu un părinte evreu.

Potrivit statisticilor poliţiei federale FBI, citate luni de Washington Post, procesul lui Bowers începe în contextul în care actele rasiste şi antisemite din SUA sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani. Organizaţia americană de combatere a antisemitismului Anti Defamation League a consemnat în 2021 un număr record de 2717 acte antisemite – agresiuni, atacuri verbale, vandalizări -, adică o creştere de 34%. În 2022, aceeaşi organizaţie a înregistrat 3697 de astfel de acte, +36% într-un an, cel mai mare număr din 1979.

Citește și : Joe Biden şi-a ales şefa de campanie pentru scrutinul din 2024

În decembrie, Doug Emhoff, soţul vicepreşedintei SUA Kamala Harris şi la rândul său evreu, a făcut apel la combaterea “epidemiei de ură” din SUA.

În noiembrie, FBI a avertizat că există ameninţări împotriva unor sinagogi din statul New Jersey, în apropiere de New York. În ianuarie 2022, un britanic a luat ostatice patru persoane la o sinagogă din Texas, fiind apoi ucis de poliţie. La şase luni după atacul de la Pittsburgh, în aprilie 2019, un tânăr care s-a declarat antisemit a ucis o femeie şi a rănit alte trei persoane la o sinagogă din California. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldovenii nu cred o iotă din explicaţiile Maiei Sandu despre verişoara de la Moldatsa (sondaj)

Un sondaj realizat de IMAS arată că 74% dintre respondenți nu cred afirmația președintei Maia Sandu că nu știa despre situația verișoarei sale, Anastasia...

Maia Sandu a pus un nou vicepreședinte la ANI

Ion Nicolaev a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia...

Linia Electrică Vulcănești-Chișinău a fost pusă sub tensiune până la Stația Electrică Chișinău

Linia Electrică Aeriană (LEA) de 400 kV Vulcănești-Chișinău a fost energizată până la Stația Electrică Chișinău. Potrivit ministrului energiei, Dorin Junghietu, urmează ultimele teste...

Premierul Tofan se implică în scandalul numirii lui Radu Musteață la Ministerul Agriculturii

Premierul Vasile Tofan declară că, deocamdată, nu există motive pentru revocarea ministrului Agriculturii, Radu Musteață, după informațiile apărute în spațiul public privind presupuse legături...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.