StiripesurseȘtirile zileiUn fost director al NSA a fost consultant pentru guvernul din...

Un fost director al NSA a fost consultant pentru guvernul din Arabia Saudită

Publicat:

Generalul în retragere Keith Alexander, care a condus Agenţia de Securitate Naţională a SUA (NSA), a lucrat în calitate de consultant pentru guverne străine, inclusiv pentru Arabia Saudită, după ce şi-a părăsit postul, a informat marţi ziarul The Washington Post, citat de EFE, potrivit agerpres.

Alexander a câştigat aproximativ 2 milioane de dolari din activităţi de consultanţă, între care 700.000 de dolari dintr-un contract cu Riadul privind securitatea cibernetică, după uciderea în 2018 a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi la consulatul regatului din Istanbul, Turcia.

Citeşte şi: Găgăuzii urăsc România și promit să lupte împotriva Unirii

Ziarul american a obţinut aceste informaţii în cadrul unui proces protejat de Legea libertăţii de informare intentat de ziar.

Totodată, firma de consultanţă a generalului în retragere a câştigat un contract de 1,3 milioane de dolari cu guvernul Japoniei pentru a oferi consultanţă în domeniul cibernetic.


Alexander a fost la cârma celei mai mari agenţii de informaţii americane între 2005 şi 2014, în timpul mandatelor preşedinţilor republican George W. Bush (2001-2009) şi respectiv democrat Barack Obama (2009-2017).

Potrivit The Washington Post, acest general este ofiţerul militar american în retragere care a primit cea mai mare compensaţie de la guvernele străine începând din 2012. El este urmat de viceamiralul în retragere al US Navy William Hilarides, care din 2016 a câştigat mai multe contracte de consultanţă în afaceri navale cu Australia, în valoare de 1,6 milioane de dolari.

Potrivit ziarului, Hilarides a fost consilier al executivului australian în ultimul an şi jumătate, lucru care a coincis cu pregătirile pentru acordul la care a ajuns Australia cu SUA şi Regatul Unit pentru construirea unei flote de submarine nucleare.

Într-adevăr, Australia a anunţat marţi că l-a ales pe Hilarides să gestioneze o revizuire a dimensiunii şi structurii flotei de suprafaţă a marinei australiene.

În octombrie anul trecut, Pentagonul a susţinut că militarii săi în rezervă, în calitate de cetăţeni privaţi, sunt “liberi” să lucreze unde doresc, cu condiţia să respecte anumite standarde.

Pentagonul a răspuns în acest fel la informaţiile publicate la acea vreme de The Washington Post, care indicau faptul că sute de militari americani în rezervă ar fi fost angajaţi de guverne străine care, în marea lor majoritate, nu respectă drepturile omului.

Articolul respectiv susţinea că peste 500 de militari americani în rezervă, inclusiv zeci de generali şi amirali, au fost angajaţi cu contracte profitabile începând din 2015 de către alte ţări, cele mai multe cunoscute pentru represiunea politică şi abuzurile asupra drepturilor omului.

Citeşte şi: Războiul din Ucraina a stimulat cheltuieli militare record la nivel mondial. Situația României – Black News

Ziarul american mai relata cu acel prilej că 15 generali şi amirali în rezervă au lucrat din 2016 în calitate de consultanţi ai Ministerului Apărării saudit, condus de prinţul moştenitor Mohamed bin Salman.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Pat Ryder, a declarat la acea vreme că militarii în rezervă trebuie să respecte legile privind “nedezvăluirea oricăror informaţii guvernamentale nepublice”, care includ atât date clasificate, cât şi cele obţinute în cadrul activităţii respectivului fost angajat în slujba SUA.

În cazuri individuale precum cele citate de The Washington Post, purtătorul de cuvânt a subliniat că fiecare ramură a Forţelor Armate sau departamente militare efectuează “cu sârguinţă” o evaluare a solicitărilor executivelor străine.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța, Germania și Italia, incapabile să coopereze, ar putea ajunge să dezvolte 3 avioane de luptă

Suspendarea programului Sistemului de Luptă Aeriană al Viitorului ilustrează rivalitățile strategice și economice dintre statele europene, dar și incapacitatea acestora de a utiliza avantajele...

VIDEO Recoltă bogată, dar fără ieftiniri: prețurile la produsele agricole au luat-o razna!

Prețul producției agricole moldovenești este mai mare în acest an față de anul trecut, în pofida unei recolte bogate. În timp ce cumpărătorii sunt...

Peste un miliard de copii din lume sunt expuşi la riscuri climatice multiple (UNICEF)

Aproape jumătate dintre copiii din întreaga lume, sau aproximativ 1,1 miliarde, sunt expuşi la cel puţin trei ameninţări climatice simultan, arată un raport UNICEF...

În Israel a fost lansat un partid politic pacifist

Activişti pentru pace israelieni, în mare parte membri ai organizaţiei Standing Together, o cunoscută mişcare pacifistă israeliano-arabă din Israel, au anunţat lansarea unui partid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.