StiripesurseDiasporaPrigojin suspendă focul de artilerie la Bahmut în timpul vizitei unor...

Prigojin suspendă focul de artilerie la Bahmut în timpul vizitei unor jurnalişti americani; Șeful Wagner:’Am glumit’

Publicat:

Liderul grupării paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, a anunţat joi că a ordonat suspendarea focului de artilerie la Bahmut în timpul vizitei unui grup de jurnalişti americani invitaţi de comandamentul militar ucrainean în acest oraş din estul Ucrainei care este de opt luni scena unor lupte crâncene, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit agerpres.

“Am luat decizia de a suspenda focul de artilerie pentru ca jurnaliştii americani să poată filma în siguranţă la Bahmut şi apoi să plece acasă”, a anunţat Priigojin pe Telegram. “Presa este sfântă”, a adăugat el, trimiţându-i totodată un “salut” lui “Ţerber”, numele de cod al comandantului ucrainean, pe care l-a avertizat să nu încerce să strecoare forţe suplimentare la Bahmut sub acoperirea vizitei jurnaliştilor americani.

Citește și : Joe Biden face o vizită istorică în Papua Noua Guinee

În acest timp, liderul autoproclamatei republici Doneţk din estul Ucrainei, Denis Puşilin, a susţinut că trupele ucrainene mai menţin poziţii doar într-o zonă cu clădiri în partea de vest a Bahmutului cu o suprafaţă de 1,5 kilometri pătraţi, şi că unica rută de aprovizionare a trupelor ucrainene se află acum în raza de foc a artileriei ruse. “Inamicul încă are posibilitatea să se deplaseze sub foc”, dar “o parte din întăriri le pierde pe drum”, a spus liderul prorus la postul rus de televiziune Russia-24.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reafirmat luni hotărârea de apăra Bahmutul, oraş controlat în prezent în proporţie de 80% de armata rusă şi de mercenarii Wagner, el avertizând că o cădere a acestui oraş le-ar deschide trupelor ruse invadatoare calea spre alte oraşe-cheie. “Dacă Rusia cucereşte Bahmut, acesta se poate transforma într-o trambulină pentru înaintarea către două oraşe încă şi mai mari din regiunea Doneţk, Kramatorsk şi Sloviansk”, a explicat Zelenski, în timp ce armata ucraineană pregăteşte o contraofensivă pentru a încerca eliberarea teritoriilor ocupate de Rusia.


Liderul mercenarilor Wagner a descris miercuri drept “inevitabilă” contraofensiva armatei ucrainene şi a acuzat din nou că luptătorii săi duc lipsă de muniţii. Într-un mesaj vehement postat pe canalul său de Telegram, Prigojin şi-a reluat criticile la adresa establishment-ului militar rus, considerând că numai un act de “trădare” din interiorul Rusiei poate explica unele decizii militare tactice păguboase şi privarea luptătorilor săi de muniţii.

Citește și : Peru decretează stare de urgenţă la frontiere

“O contraofensivă a ucrainenilor este inevitabilă (…) Astăzi plouă, pe 2 mai va cădea ultima ploaie. Va mai fi nevoie doar de încă o săptămână pentru ca vântul să usuce terenul, după care armata ucraineană va fi gata să înceapă”, anticipează Prigojin, adăugând însă că nu-şi dă seama când ar putea începe exact contraofensiva ucraineană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.