StiripesurseSintezeCutremur puternic în Iran. Cel puţin 54 de oameni sunt răniţi...

Cutremur puternic în Iran. Cel puţin 54 de oameni sunt răniţi – VIDEO

Publicat:

Un seism cu magnitudinea de 5,3 s-a produs în partea vestică a Iranului duminică seară, provocând rănirea a cel puţin 54 de persoane, cu doar câteva ore înainte ca un cutremur de intensitate moderată să fie resimţit în apropiere de capitala ţării, Teheran, a anunţat presa centrală iraniană, citată de Reuters, potrivit agerpres.

Nu au fost raportate decese şi pagube materiale după al doilea seism, ce a avut o magnitudine de 4,2 şi care s-a produs la o distanţă de 90 de kilometri faţă de Teheran, a anunţat agenţia de presă iraniană IRNA.

Citeşte şi: Staţia spaţială chineză STRICATĂ a intrat în atmosfera Pământului

Cele mai multe dintre cele 54 de persoane rănite după primul seism de duminică seară au fost externate după ce au primit tratamente medicale în spitalele din provincia vestică Kermanshah, au precizat reprezentanţii serviciilor de urgenţe medicale, citaţi de IRNA.

Potrivit aceleiaşi agenţii de presă, majoritatea accidentelor au reprezentat răni minore, provocate de căderea unor obiecte.


Un seism cu magnitudinea de 7,3 care s-a produs în provincia Kermanshah şi în Irak în noiembrie 2017 a făcut peste 600 de victime şi a rănit peste 8.000 de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.