StiripesurseȘtirile zileiVaccinarea NU va mai fi obligatorie pentru a intra în SUA

Vaccinarea NU va mai fi obligatorie pentru a intra în SUA

Publicat:

Statele Unite vor ridica pe 11 mai obligativitatea de vaccinare împotriva COVID-19 care îi vizează pe funcţionarii federali şi pe călătorii internaţionali care sosesc în ţară pe calea aerului, a anunţat luni biroul de presă de la Casa Albă, informează AFP, potrivit agerpres.

Această ridicare a obligativităţii de vaccinare corespunde cu încheierea stării de urgenţă sanitară decretată de Washington în ianuarie 2020.

Citeşte şi: Berlinul anunţă că diplomaţii germani declaraţi indezirabili în Rusia au revenit în Germania – Black News

Statele Unite sunt, în mod oficial, ţara care a plătit cel mai greu tribut în faţa pandemiei de coronavirus, cu peste 1 milion de decese asociate COVID-19.

Din ianuarie 2021, “numărul deceselor provocate de COVID-19 a scăzut cu 95% şi cel al spitalizărilor cu aproape 91%”, a explicat executivul american într-un comunicat.


Citeşte şi: Infirmierii din Anglia fac din nou în grevă pentru a obţine salarii mai mari

Comunicatul adăugă că, în condiţiile în care 270 de milioane de americani au primit cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, “nu ne mai aflăm în aceeaşi fază a reacţiei la pandemie ca în momentul în care aceste obligativităţi au fost implementate”.

Măsurile adoptate pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19 şi, în special, cele care vizau obligativitatea de vaccinare au generat dezbateri politice acerbe în Statele Unite. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofilat, despre ‘gazul ieftin’ promis de Dodon: Propunerea este una populistă și nu răspunde realităților tehnice ale pieței

Propunerea liderului socialiștilor Igor Dodon ca Republica Moldova să cumpere din nou gaze naturale din Federația Rusă, prin conducta TurkStream, la un preț de...

‘Satul European’ și ‘Europa este aproape’: Condiții moderne și infrastructură europeană la Vișniovca, Cantemir

Locuitorii satului Vișniovca din raionul Cantemir se bucură de condiții mai bune de trai, drumuri renovate și o școală modernizată, datorită investițiilor guvernamentale de...

Ministrul italian al Apărării i-a oferit lui Fedorov un post de consilier: A rescris complet regulile jocului pe câmpul de luptă

Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a declarat că i-a oferit lui Mihailo Fedorov, demis recent din funcția de ministru al Apărării al Ucrainei,...

Operatorii și furnizorii de servicii, obligați să asigure accesibilitatea pentru toți utilizatorii

Operatorii economici și furnizorii de servicii vor fi obligați să asigure accesibilitatea produselor și serviciilor pentru persoanele cu dizabilități, vârstnici și persoane cu limitări...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.