StiripesurseȘtirile zileiAproape 200 de arestări după noi incidente produse în Maroc

Aproape 200 de arestări după noi incidente produse în Maroc

Publicat:

Poliţia marocană a arestat 170 de persoane, marţi, cu ocazia unui meci din divizia a treia de fotbal, la Casablanca, a anunţat presa locală, la patru zile după decesul unei suportere care a emoţionat opinia publică, informează AFP, potrivit agerpres.

Cele 170 de persoane sunt suspectate de implicarea în producerea de “daune proprietăţii publice şi private” şi în “violenţe împotriva poliţiei”, conform site-ului de ştiri Hespress.

Citeşte şi: Razie cu aproape 300 de arestări într-o anchetă Europol asupra Dark Web – Black News

Suspecţii fac parte dintr-un grup de aproape 2.500 de suporteri ai clubului din Meknes (CODM), care au călătorit la Casablanca pentru a-i vedea echipa jucând împotriva formaţiei (TAS), “în ciuda interdicţiei de călătorie din motive de securitate”, a precizat site-ul specializat Elbotola.

În urma ciocnirilor violente din jurul stadionului, cel puţin cinci membri ai forţelor de securitate au fost răniţi, potrivit potrivit Hespress, care adaugă că a fost deschisă o anchetă în acest caz. În cursul incidentelor au fost avariate zece maşini, un autobuz şi o maşină de poliţie.


Aceste violenţe vin după moartea unei suportere în vârstă de 29 de ani, sâmbătă, înaintea unui meci din Liga Campionilor Africii la nivel de club, disputat la Casablanca între echipa locală Raja şi formaţia egipteană Al-Ahly.

Citeşte şi: Sudan: mitul arab al ‘stabilității’ contrarevoluționare a fost spulberat – Black News

O anchetă este în desfăşurare pentru a stabili circumstanţele decesului tinerei. Sunt însă voci care denunţă greşeli în organizarea meciului de sâmbătă. Videoclipurile publicate de presa locală arată zeci de suporteri care încearcă să intre pe un stadion deja plin, înainte ca poliţia să intervină pentru a-i ţine departe, folosind inclusiv tunuri cu apă. O utilizare criticată de internauţii care au văzut o legătură cu decesul suporterei.

Poliţia din Casablanca a “negat categoric” luni o astfel de legătură, afirmând că folosirea tunurilor cu apă “a avut scopul de a împiedica sute de oameni să ia cu asalt stadionul la poarta 7, departe de poarta 3, unde victima a fost rănită înainte de a fi transportată la spital. Fotbalul marocan s-a confruntat de-a lungul timpului cu numeroase incidente violente în care au fost implicaţi suporterii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Psihologii explică motivul pentru care unii oameni fac curățenie atunci când sunt supărați

Poți crede că este doar curățenie, pentru că dezordinea te deranjează. Dar psihologia arată că, atunci când faci „curățenie agresivă” și viața ta este...

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

Studiourile și sindicatele de la Hollywood au ajuns la un acord privind utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale. Măsurile vin la trei ani de la...

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.