StiripesurseDiasporaZelenski se va adresa parlamentului elveţian

Zelenski se va adresa parlamentului elveţian

Publicat:

Parlamentul Elveţiei a aprobat o solicitare a autorităţilor de la Kiev de a-i permite preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski să se adreseze legislativului elveţian, transmite sâmbătă Reuters, potrivit agerpres.   

Invitaţia, anunţată într-o declaraţie de presă vineri seară, se produce pe fondul presiunilor făcute asupra guvernului Elveţiei de a încălca tradiţia de secole a neutralităţii şi de a pune capăt interdicţiei de a exporta arme elveţiene în zone de conflict, precum în Ucraina.

Citește și : Nivelul ridicat al apei ameninţă un baraj de lângă centrala nucleară din Zaporojie

Până acum, guvernul elveţian a refuzat să modifice această politică.

Nu este cunoscută tema discursului lui Zelenski, care va fi transmis prin videoconferinţă şi care reprezintă o premieră în ceea ce priveşte intervenţia unui lider străin în plenul parlamentului elveţian.


În timpul sesiunii parlamentare, legiuitorii ar urma să analizeze o moţiune care prevede acordarea a 5 miliarde de franci elveţieni (5,6 miliarde de dolari) sub formă de sprijin pentru Ucraina pentru o perioadă de 5-10 ani.

Reuters nu menţionează data la care Zelenski se va adresa legislativului elveţian.

Citește și : Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Biden vizitează Arabia Saudită

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.