StiripesurseȘtirile zileiXi Jinping va găzdui un summit cu liderii celor cinci foste...

Xi Jinping va găzdui un summit cu liderii celor cinci foste republici sovietice din Asia Centrală

Publicat:

Preşedintele chinez Xi Jinping va găzdui săptămâna viitoare, în China, un summit inedit cu liderii celor cinci foste republici sovietice din Asia Centrală, într-un moment în care China îşi întăreşte influenţa asupra acestei regiuni aflate istoric sub influenţa rusă, informează luni AFP, potrivit agerpres.

Acest summit “China-Asia Centrală”, primul de acest gen, îi va reuni pe liderii Kazahstanului, Kîrgîzstanului, Tadjikistanului, Uzbekistanului şi Turkmenistanului, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe chinez.

Citeşte şi: Americanii ‘s-au prins’: ‘Este foarte improbabil ca Rusia să-şi folosească armele nucleare!’ – Black News

Reuniunile se vor desfăşura în 18-19 mai în oraşul Xi’an (nord), punct de plecare al vechiului Drum al Mătăsii.

China mai informase cu privire la acest summit, însă până acum nu erau cunoscute datele exacte.


Rusia, care consideră de la mijlocul secolului al XIX-lea Asia Centrală zona sa de interes, îşi vede rolul contestat şi aliaţii săi tradiţionali regionali atraşi de China, Turcia şi de ţările occidentale.

Această tendinţă se accelerează după declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, chiar dacă Moscova păstrează puternice pârghii de influenţa.

Ţările autoritare din Asia Centrală invitate de Beijing fac parte din “Noile drumuri ale mătăsii”, un uriaş proiect de infrastructuri rutiere, feroviare şi portuare, iniţiat de China.

Influenţa tot mai mare a gigantului asiatic în regiune generează însă o oarecare neîncredere în rândul populaţiei, în special în Kîrgîzstan şi în Kazahstan.

Citeşte şi: Medvedev cere asasinarea lui Volodimir Zelenski – Black News

Represiunea puterii chineze în provincia Xinjiang împotriva uigurilor – etnie majoritar musulmană ce provine tot din Asia Centrală – constituie unul dintre motivele acestor reticenţe.

Semn al interesului în creştere al Beijingului pentru Asia Centrală, Xi Jinping a întreprins anul trecut în Kazahstan prima sa deplasare în afara ţării de la începutul pandemiei de COVID-19. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Apa dispare văzând cu ochii dintr-unul dintre cele mai mari lacuri ale Ungariei

Nivelul apei celui de-al treilea lac ca mărime din Ungaria se preconizează că va scădea la noi minime în această vară. Ecosistemul și industria...

Ariana Grande și Ethan Slater s-au despărțit după aproape trei ani

Ariana Grande și Ethan Slater s-au despărțit în urmă cu câteva luni, în mod amiabil și departe de ochii publicului, a dezvăluit o sursă...

Gest fără precedent în Guvernul Ungariei: un ministru își donează întreg salariul

Ministrul Economiei și Energiei din Ungaria a anunțat că își va dona integral salariul de ministru, într-un gest pe care îl descrie ca exemplu...

ADN de mamut lânos, descoperit în excremente fosilizate de veveriță vechi de până la 700.000 de ani

O echipă de cercetători canadieni a descoperit o cantitate impresionantă de ADN antic provenind de la animale dispărute și specii actuale în excremente fosilizate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.