StiripesurseȘtirile zileiParada militară din Piaţa Roşie a început (VIDEO), în prezenţa preşedintelui...

Parada militară din Piaţa Roşie a început (VIDEO), în prezenţa preşedintelui Vladimir Putin

Publicat:

Parada militară de Ziua Victoriei a început marţi în Piaţa Roşie din Moscova în prezenţa preşedintelui rus Vladimir Putin şi a mai multor lideri ai republicilor post-sovietice, pe fondul unor măsuri stricte de securitate de teama unor acte de sabotaj ucrainean, transmite EFE, potrivit agerpres.

Evenimentul este prezidat de Putin, care se va adresa trupelor participante la paradă, conform tradiţiei, inclusiv unităţilor care luptă în Ucraina în cadrul aşa-numitei ”operaţiuni militare speciale”, în fapt invazia declanşată de Rusia împotriva Ucrainei la 24 februarie 2022.

Citeşte şi: O trecere în revistă a Încoronării – repetată fără cusur, emoționantă și shakespeareană – Black News

În absenţa liderilor occidentali şi a altor şefi de stat de renume, printre invitaţi se numără liderii Belarusului, principalul aliat al Rusiei în conflictul actual, Armeniei şi ţărilor din Asia Centrală – Kazahstan, Uzbekistan, Kîrgîzstan, Tadjikistan şi Turkmenistan.

Kremlinul a recunoscut că autorităţile ruse au decis să anuleze mai multe evenimente publice legate de aniversarea a 78 de ani de la victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste, precum marşul cunoscut sub numele de Regimentul Nemuritor, din cauza a ceea ce a numit acte teroriste ale Kievului.


“Se iau toate măsurile necesare pentru a garanta securitatea, cu atât mai mult când vorbim de prezenţa oaspeţilor străini şi a şefului statului”, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Într-o decizie fără precedent, Piaţa Roşie a fost închisă timp de două săptămâni, chiar înainte de atacul cu drone de săptămâna trecută asupra Kremlinului, pe care Moscova l-a pus pe seama Kievului.

În plus, din acelaşi motiv, peste douăzeci de oraşe din partea europeană a Rusiei, inclusiv peninsula ucraineană Crimeea anexată, au anulat parada, care a avut totuşi loc în principalele oraşe din Urali şi Siberia.

În ciuda ostilităţilor, Putin a felicitat poporul ucrainean de Ziua Victoriei, dar nu şi pe preşedintele ţării, Volodimir Zelenski.

Citeşte şi: Cele mai importante alegeri din lume: De ce este Turcia atât de importantă? – Black News

În total, potrivit Ministerului Apărării rus, în Piaţa Roşie vor defila peste 10.000 de militari şi 125 de tipuri de echipamente militare, inclusiv tancuri T-90, T-72 şi T-14, precum şi piese de artilerie, baterii antiaeriene şi rachete de croazieră.

Parada militară este sărbătorită fără victorii pe câmpul de luptă ucrainean, unde mercenarii Wagner nu şi-au putut îndeplini promisiunea de a cuceri oraşul Bahmut din Donbas, notează EFE. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.