StiripesurseȘtirile zileiSalvatorii francezi au dărâmat ziduri pentru a ajunge la o femeie...

Salvatorii francezi au dărâmat ziduri pentru a ajunge la o femeie de 391 kg care avea nevoie de ajutor

Publicat:

Serviciile franceze de intervenţie în situaţii de urgenţă au fost nevoite miercuri să dărâme ziduri pentru a scoate dintr-o locuinţă din nord-estul Franţei o femeie de naţionalitate americană care cântărea 391 de kilograme şi necesita îngrijiri medicale, transmite joi agenţia DPA, potrivit agerpres.

Femeia, care a trăit timp de aproximativ 20 de ani în Stenay, în apropiere de graniţa cu Belgia şi Luxemburg, a refuzat anterior să primească ajutor medical, conform postului France 3.

Citeşte şi: Trei membri ai unei organizaţii infracţionale, inculpaţi de Parchetul European, condamnaţi în urma unor înţelegeri cu justiţia croată în schimbul recunoaşterii vinei – Black News

Mai multe luni au fost necesare pentru a pregăti operaţiunea. În cadrul acesteia a fost utilizată o ambulanţă pentru persoane supraponderale, împrumutată din Belgia.

O operaţiune de acest gen, cu un asemenea nivel de complexitate, nu a mai fost niciodată desfăşurată în Franţa, a declarat un reprezentant al autorităţilor locale.


Citeşte şi: Şefa diplomaţiei franceze îndeamnă China să îşi exercite influenţa asupra Rusiei pentru oprirea războiului din Ucraina

Lucrătorii din cadrul serviciilor de intervenţii de urgenţă au demolat un perete de la primul nivel al casei şi au fost realizate găuri în tavan. Femeia a fost ridicată apoi şi scoasă pe fereastra de la parter.

Pe lângă pompieri specializaţi, la operaţiune au participat medici şi personal de asistenţă medicală. Unele străzi din zonă au fost închise.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

VIDEO Ședința plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de ratificare a Contractului...

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

Percheziții de amploare la MoldATSA într-un dosar de corupție și abuz în serviciu

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) efectuează percheziții la Întreprinderea de Stat „MoldATSA”, în cadrul unei cauze penale privind presupuse fapte de corupție și abuz...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.