StiripesurseȘtirile zilei13 morţi într-o luate de ostatici în Pakistan într-o bază a...

13 morţi într-o luate de ostatici în Pakistan într-o bază a forţelor de securitate

Publicat:

Treisprezece persoane au fost ucise în Pakistan în cursul unei nopţi de confruntări între trupe paramilitare, atacate la baza lor din Balucistan, şi luptători neidentificaţi, care luaseră ostatice câteva familii, a comunicat duminică armata, transmite AFP, potrivit agerpres.  

Luptători ”bine echipaţi” au luat cu asalt baza trupelor de securitate din oraşul Muslim Bagh, în provincia Balucistan (sud-vest), şi au luat ostatice trei familii într-o clădire rezidenţială, a explicat armata.

Citește și : Doi francezi eliberaţi după o îndelungată detenţie în Iran; alţi patru rămân în detenţie – VIDEO

Lupte intense s-au purtat de vineri seara până sâmbătă dimineaţa, a precizat serviciul de comunicare al armatei (ISPR).

Cei şase atacatori au fost ucişi, dar au murit şi şase membri ai forţelor de securitate şi un civil, a indicat ISPR. Alte şase persoane, printre care o femeie, au fost rănite.


Nicio grupare nu a revendicat până acum atacul, dar grupări separatiste baluce desfăşoară de decenii o rebeliune împotriva statului în această provincie, luând adesea ca ţintă forţele de securitate.

În regiune sunt activi de asemenea talibanii pakistanezi.

Sâmbătă, în capitala provinciei, Quetta, au fost organizate funeraliile unor dintre bărbaţii ucişi.

Citește și : Erdogan se confruntă cu cea mai mare provocare electorală din ultimele două decenii, în contextul ascensiunii opoziţiei

În aceeaşi zi, armata separatistă de eliberare balucă a revendicat un atac împotriva forţelor de securitate care asigurau paza unei echipe de prospecţiuni de petrol şi gaz, mai la sud, în regiunea Kalat din Balucistan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Adunarea Parlamentară a R. Moldova și a Republicii Polone reafirmă sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE

Adunarea Parlamentară a Republicii Moldova și a Republicii Polone (AP RM-RP) a adoptat o declarație comună prin care își reafirmă sprijinul consecvent acordat Republicii...

Portalul pentru prestarea serviciilor în domeniul armelor cu destinație civilă a fost actualizat

Portalul electronic pentru prestarea serviciilor în domeniul armelor cu destinație civilă a fost actualizat, precizează Inspectoratul Național de Securitate Publică. Citește și: Poliția cercetează incidentul...

Poliția cercetează incidentul armat de pe teritoriul Brigăzii Infanterie Motorizată Moldova

Cu referire la incidentul produs astăzi pe teritoriul Centrului de Instruire a Brigăzii Infanterie Motorizată „Moldova” din Bălți, în care un militar în termen...

Un militar în termen a fost rănit în timpul activităților de instruire

Un militar în termen a fost rănit în regiunea abdomenului, astăzi, în timpul activităților de instruire, în urma unei împușcături produse accidental cu arma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.