StiripesurseExterneEmmanuel Macron pleacă în Mongolia

Emmanuel Macron pleacă în Mongolia

Publicat:

Emmanuel Macron, aşteptat săptămâna aceasta la summitul G7 din Japonia, va merge apoi duminică în Mongolia pentru o scurtă vizită, prima a unui preşedinte francez în această ţară situată între China şi Rusia şi căreia occidentalii îi acordă un interes crescând, relatează marţi France Presse, potrivit agerpres.

Şeful statului francez va participa de vineri până duminică la reuniunile din oraşul japonez Hiroshima cu liderii Japoniei, Statelor Unite, Canadei, Germaniei, Marii Britanii şi Italiei.

Vezi şi: Cel puţin 6 oameni au murit într-un hotel cuprins de flăcări – VIDEO – Black News

Duminică, după ultima sa conferinţă de presă, el se va duce pe calea aerului la Ulan Bator pentru un dineu acolo cu preşedintele Ukhnaa Khurelsukh, a anunţat Palatul Elysee.

El va vizita de asemenea Muzeul Gingis Han, un mare cuceritor mongol al secolului al XIII-lea, care va împrumuta o parte din colecţia sa Muzeului de Istorie din Nantes (vestul Franţei) pentru o expoziţie programată în octombrie. El va pleca spre Paris la sfârşitul serii.


“Faptul că Mongolia este pe drumul de întoarcere ne permite să facem această premieră istorică, oferindu-i un sens foarte particular”, s-a explicat în anturajul preşedintelui Macron.

“Mongolia este o ţară fără ieşire la mare între Rusia şi China, dar şi o ţară ce are un model de guvernare care este liberal, care ţine alegeri, care a cunoscut alternanţe şi care încearcă de asemenea să-şi diversifice parteneriatele pentru a fi mai robuste şi să poată trata în condiţii mai bune cu marii săi vecini rus şi chinez”, s-a subliniat.

Preşedinţia franceză a menţionat o “miză foarte importantă” pe “planul geostrategic”, care se înscrie în voinţa Parisului de “a slăbi constrângerea exercitată asupra vecinilor de către Rusia şi să le ofere posibilitatea de a-şi alege opţiunile”.

Ţara asiatică face deja obiectul unui interes crescând de câţiva ani din partea Statelor Unite, ca parte a strategiei lor vizând contracararea ascensiunii Beijingului.

Citeşte şi: Ucraina, o ţară PUTRED de coruptă! Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a fost prins când lua o ŞPAGĂ uriaşă – Black News

În prezent, 86% din totalul exporturilor Mongoliei, toate mărfurile combinate, au China ca destinaţie. Jumătate din aceste achiziţii chineze sunt cărbune.

Mongolia s-a luptat cu instabilitatea politică de la prima sa constituţie democratică în 1992, la ieşirea de sub influenţa sovietică. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Trump trimite avionul Air Force One oferit de Qatar la modernizare. Există temeri legate de securitate

Președintele american Donald Trump a anunțat că noul avion Air Force One, oferit de Qatar, va fi trimis înapoi în hangar pentru a fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.