StiripesurseȘtirile zilei'Mediciniştii' chinezi îi omagiază pe cei care şi-au donat corpul în...

‘Mediciniştii’ chinezi îi omagiază pe cei care şi-au donat corpul în scopuri ştiinţifice

Publicat:

În China, studenţi la medicină, purtând halate albe, au depus crizanteme în faţa unui memorial dedicat celor care şi-au donat corpul în scopuri ştiinţifice, în cadrul unui ritual organizat în marja unei sărbători considerate echivalentul chinez al “sărbătorii tuturor sfinţilor”, notează AFP, potrivit agerpres. 

În timpul sărbătorii tradiţionale Qingming, chinezii curăţă mormintele celor dragi şi ard hârtii sau bancnote contrafăcute pentru a le aduce alinare acestora în viaţa de apoi.

Citeşte şi: HAOS pe Sydney Harbour Bridge. Vinovatul a fost arestat

Crinii sau crizantemele albe, flori asociate cu moartea în cultura chineză, sunt adesea depuse pe pietre funerare cu ocazia acestei sărbători de “curăţare a mormintelor”, care va fi celebrată joi.

Luni, studenţii la Universitatea din Zhejiang din oraşul Hangzhou (est), au depus flori în faţa monumentelor ridicate în memoria donatorilor.


Gestul lor are loc în contextul în care facultăţile de medicină din China întâmpină mari dificultăţi în a se aproviziona cu cadavrele necesare pentru lecţiile de anatomie deoarece, potrivit normelor culturale tradiţionale, trupul unei persoane decedate trebuie să rămână intact, iar campaniile de sensibilizare privind donarea de organe sunt încă rare în această ţară.

Prin urmare, mai multe facultăţi de medicină au început să organizeze ceremonii de comemorare în marja sărbătorii Qingming, sperând astfel să atragă atenţia publicului asupra necesităţii donării de organe.

Citeşte şi: Autoarea atacului armat de la sediul YouTube s-a sinucis

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.