StiripesurseȘtirile zileiWashingtonul vrea 'canale de comunicare deschise' cu Beijingul, după un incident...

Washingtonul vrea ‘canale de comunicare deschise’ cu Beijingul, după un incident în Marea Chinei de Sud (Blinken)

Publicat:

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a făcut apel miercuri la Beijing să aibă o mai bună comunicare cu Washingtonul, după un incident între două avioane militare american şi chinez, relatează AFP, potrivit agerpres

“Cred că asta nu face decât să sublinieze de ce este important să avem linii de comunicare regulate şi deschise, inclusiv între miniştrii noştri ai apărării”, a declarat presei Blinken cu prilejul unei vizite în Suedia.

Citește și : Ungaria cere Comisiei Europene să prelungească restricţiile cu privire la importul de cereale din Ucraina până la finele lui 2023

Pentagonul a afirmat luni că Beijingul a declinat o invitaţie lansată de SUA în vederea unei întâlniri în această săptămână la Singapore între secretarul american al apărării Lloyd Austin şi omologul său chinez Li Shangfu. Un refuz calificat drept “regretabil” de Biden.

Potrivit armatei americane, un pilot al unui avion de luptă chinez a efectuat vineri “o manevră agresivă nejustificată” în apropierea unui avion militar de recunoaştere american care opera deasupra Mării Chinei de Sud.


“Pilotul chinez a făcut o manevră periculoasă apropiindu-se de avion foarte, foarte aproape”, a spus Blinken miercuri. “A existat o serie de acţiuni similare nu numai faţă de noi ci şi faţă de alte ţări în ultimele luni”, a adăugat el.

Imaginile făcute publice arată un avion de luptă trecând prin faţa unui aparat american, care pare să fie zguduit de turbulenţele provocate.

Guvernul chinez, la rândul său, a acuzat miercuri SUA de “provocare periculoasă”, dând asigurări că “avionul de recunoaştere american RC-135 a pătruns deliberat în zona noastră de antrenament pentru a efectua (operaţiuni) de recunoaştere”.

Citește și : Rusia susţine că a distrus ultima navă operaţională a marinei ucrainene în portul Odesa

Incidentul intervine într-un moment de tensiuni deja ridicate între Beijing şi Washington din cauza unor probleme precum Taiwanul sau survolul unui balon chinezesc deasupra teritoriului american la începutul anului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reacția lui Plahotniuc după ce Grosu și Tofan i-au readus numele în plenul Parlamentului: ‘Pentru a impresiona publicul’

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, a transmis din Penitenciarul nr. 13 un nou mesaj public, după ce numele său a...

Politico: Directorul FBI, vizită rară în Rusia

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să efectueze în luna octombrie o vizită în Rusia, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt...

Vasile Tofan: ‘Sprijinul financiar oferit primăriilor amalgamate va fi alocat conform angajamentelor asumate’

Sprijinul financiar oferit primăriilor amalgamate – 3000 de lei pentru fiecare locuitor – va fi alocat conform angajamentelor asumate și calendarului stabilit. Reforma administrației...

Prognoză meteo: Vreme instabilă cu temperaturi în scădere în următoarele zile

Temperaturile vor scădea ușor în următoarele zile, iar vremea va fi instabilă, cu ploi de scurtă durată și perioade cu cer noros. Potrivit Autorității...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.