StiripesurseȘtirile zileiOpoziţia siriană cere reluarea negocierilor cu regimul de la Damasc

Opoziţia siriană cere reluarea negocierilor cu regimul de la Damasc

Publicat:

Opoziţia siriană a îndemnat duminică la reluarea discuţiilor cu regimul lui Bashar al-Assad sub egida ONU, după reintegrarea Damascului în lumea arabă după ani de izolare, notează AFP, potrivit agerpres.

“Contextele internaţionale, regionale”, precum şi situaţia din Siria “sunt propice reluării negocierilor directe (…) în cadrul unui program şi al unui calendar precis”, a estimat într-un comunicat de presă Înaltul Comitet pentru Negocieri (HCN), regrupând principalii reprezentanţi ai opoziţiei la regimul sirian.

Citeşte şi: Manifestaţie antiguvernamentală masivă la Varşovia – VIDEO – Black News
Negocierile vizând rezolvarea crizei siriene au stagnat de la adoptarea, în 2015, a Rezoluţiei 2254 a Consiliului de Securitate al ONU, prevăzând printre altele o nouă Constituţie şi alegeri.

La finalul unei reuniuni de două zile de la Geneva, HCN a chemat la “sprijinirea eforturilor Naţiunilor Unite” pentru a lua măsurile necesare în vederea unei “soluţii politice globale”, în conformitate cu această rezoluţie a ONU.

Într-un context regional de apropiere diplomatică, Liga Arabă a reintegrat în mai regimul sirian, ostracizat în ultimii 12 ani din cauza represiunii din 2011 a revoltei populare declanşate pe fondul Primăverii Arabe şi care a degenerat în război civil.


Implicând actori regionali şi internaţionali, conflictul a făcut aproximativ o jumătate de milion de morţi.

Între timp, opoziţia siriană şi-a pierdut mult din influenţa şi sprijinul de care se bucura din partea ţărilor din regiune.

Riadul, care a sprijinit iniţial grupurile rebele siriene la începutul conflictului, şi-a restabilit legăturile cu Damascul. Turcia, principalul susţinător al rebelilor care controlează părţi din nordul Siriei, a dat, de asemenea, semne de apropiere de regimul Bashar al-Assad.

HCN a considerat că reintegrarea regimului în lumea arabă comportă “riscul” de a vedea regimul respingând orice soluţie politică.

Citeşte şi: În Ucraina, până şi mafioţii trebuie să-şi aleagă tabăra. Interlopii ‘patrioţi’ se reorientează – Black News

La 19 mai, summitul arab, la care a participat preşedintele al-Assad, a subliniat “necesitatea de a se lua măsuri efective şi eficiente pentru a ajunge la o soluţionare” a conflictului din Siria.

Într-un discurs în faţa Consiliului de Securitate la sfârşitul lui mai, trimisul special al ONU pentru Siria, Geir Pedersen, a estimat că “noua activitate diplomatică” din regiune cu începere din aprilie “ar putea reprezenta o oportunitate dacă este valorificată”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan NU va tolera salariile „nesimțite” din sistem

Premierul desemnat Vasile Tofan a declarat că împărtășește revolta oamenilor față de salariile excesive din sectorul public și a calificat unele cazuri prezentate în...

VIDEO Premierul desemnat abordează reformele din Justiţie

Premierul desemnat Vasile Tofan susține că reforma justiției începe să producă rezultate, însă consideră că procesul este departe de a fi încheiat și că...

Usatîi s-a inspirat din Cupa Mondială şi o compară pe Maia Sandu cu Lionel Messi: ‘PAS este Argentina obosită!’

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a recurs la o comparație inspirată din fotbal înaintea ședinței Parlamentului în care Guvernul condus de premierul desemnat Vasile...

Tofan promite că va vorbi săptămânal cu antreprenorii

Premierul desemnat Vasile Tofan afirmă că una dintre prioritățile sale va fi restabilirea încrederii antreprenorilor și atragerea de noi investiții în Republica Moldova. Acesta...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.