StiripesurseȘtirile zileiNumărul oamenilor ucişi în războaie şi conflicte aproape s-a dublat în...

Numărul oamenilor ucişi în războaie şi conflicte aproape s-a dublat în 2022 (studiu)

Publicat:

Numărul oamenilor ucişi în războaie şi conflicte aproape s-a dublat anul trecut, astfel încât s-a ajuns la cel mai ridicat număr de la genocidul din Rwanda din 1994, afirmă un grup de cercetare suedez, într-un raport citat miercuri de dpa, potrivit agerpres

Cel puţin 237.000 de oameni au fost ucişi în 2022 în conflicte militare, au consemnat cercetătorii din cadrul Programului de date privind conflictele (UCDP) al universităţii suedeze Uppsala. Această cifră reprezintă o creştere de 97% faţă de 2021. Şi numărul conflictelor active din lume a rămas la acelaşi nivel istoric ridicat.

Citește și : Cancelarul Scholz l-a plimbat pe Macron prin Potsdam – VIDEO

Dacă în Yemen şi Afganistan s-a înregistrat o dezescaladare notabilă, situaţiile din Etiopia şi Ucraina în special s-au înrăutăţit grav, a explicat analistul Shawn Davies. Doar aceste două războaie au dus la cel puţin 180.000 de decese asociate cu luptele, cifră care probabil va creşte semnificativ pe măsura clarificării informaţiilor.

Rusia a lansat o amplă invazie în Ucraina în urmă cu circa 15 luni, în timp ce în Etiopia un război civil între militanţii Frontului popular de eliberare din Tigray şi guvern, izbucnit la sfârşitul lui 2020, s-a încheiat în noiembrie anul trecut cu un armistiţiu şi negocieri de pace.


Deşi cei mai mulţi consideră că războiul din Ucraina a fost cel mai sângeros conflict din 2022, de fapt numărul oamenilor ucişi în Etiopia a fost mai mare, a notat Davies.

Citește și : Ruşii se pregătesc de tot ce-i mai rău: Construiesc un adăpost antiatomic la Moscova

Institutul de cercetări pentru pace de la Oslo a indicat la rândul său miercuri, pe baza datelor UCDP, că în Etiopia au fost ucişi în 2022 peste 100.000 de oameni, iar în Ucraina peste 81.000.

Concluziile cercetătorilor urmează să fie publicate în numărul din iulie al Jurnalului de cercetări pentru pace.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.