StiripesurseȘtirile zileiIncendiile se răspândesc în provincia canadiană British Columbia

Incendiile se răspândesc în provincia canadiană British Columbia

Publicat:

Incendiile de vegetaţie s-au răspândit vineri în provincia British Columbia, din vestul Canadei, în timp ce sute de focare continuă să ardă în partea opusă a ţării, în Quebec, iar fumul degajat planează deasupra oraşelor din America de Nord, informează Reuters, potrivit agerpres.

Canada se confruntă cu cel mai grav început de sezon al incendiilor de vegetaţie din istorie, după ce, de la începutul anului, s-au înregistrat 2.392 de incendii, iar 4,4 milioane de hectare au fost pârjolite, potrivit Canadian Interagency Forest Fire Centre (CIFFC), de circa 15 ori mai mult decât media anuală din ultimul deceniu.

Citește și : Trump a fost inculpat pentru gestionarea arhivelor Casei Albe

CIFFC a raportat 427 de incendii active, dintre care 232 erau scăpate de sub control.

Circa 2.500 de persoane au fost îndemnate joi să evacueze comunitatea Tumbler Ridge din nord-estul British Columbia. Oficialii au extins ordine de evacuare pentru incendiul Donnie Creek, al doilea cel mai mare incendiu înregistrat pe teritoriul provinciei.


În provincia estică Quebec însă, pompierii au reuşit să aducă sub control incendii care ameninţau facilităţi hidroelectrice din regiunea Lac-Saint-Jean, la circa 300 de kilometri nord de oraşul Quebec, a relatat vineri postul public Radio-Canada.

Ploaia şi nivelurile ridicate de umiditate au facilitat munca pompierilor, a spus un purtător de cuvânt al unui departament local de pompieri, potrivit Radio-Canada.

Autorităţile federale au spus săptămâna aceasta că sunt îngrijorate de ameninţarea pe care flăcările ar putea să o reprezinte pentru infrastructura critică.

Temperaturile în anumite regiuni din British Columbia au urcat la peste 30 de grade Celsius săptămâna aceasta, cu aproape 10 grade mai mult decât media sezonieră. Sunt aşteptate ploi în weekend existând riscul producerii de descărcări electrice.

Deşi incendiile de vegetaţie sunt frecvente în Canada, este neobişnuit ca focarele să se declanşeze simultan în est şi în vest, irosind resurse şi alimentând temeri despre agravarea consecinţelor schimbărilor climatice.

În provincia vestică Alberta, peste 3.500 de persoane sunt vizate în continuare de ordine de evacuare, iar avertizările de caniculă erau în vigoare pentru cea mai mare parte din regiunea centrală.

Fumul degajat de incendii afectează în continuare milioane de persoane din estul Canadei şi din nord-estul Statelor Unite.

Aerul de slabă calitate este aşteptat să persiste în oraşe precum Ottawa, Toronto, New York şi Washington până duminică, când direcţia vântului se schimbă.

Citește și : Blinken a discutat cu Netanyahu despre problema statului palestinian

Aproape o treime din incendiile care ard pe teritoriul Canadei se află în Quebec, mai mult decât în celelalte provincii. Luni sunt aşteptate ploi în Quebec şi în provincia învecinată Ontario.

Pompieri din ţări precum Africa de Sud, Australia şi Noua Zeelandă, precum şi sute de pompieri din Statele Unite au sosit în Canada pentru a ajuta la singerea incendiilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unicul oraș din România construit în interiorul unui crater vulcanic

Construit în interiorul unui crater vulcanic, singurul oraș de acest fel din România găzduiește un lac care își schimbă culoarea în funcție de temperatură. Cu...

Dieta populară pentru slăbit care ar putea proteja creierul de Alzheimer și Parkinson

O dietă populară pentru slăbit ar putea proteja creierul de maladii precum Alzheimer și Parkinson, arată o cercetare recentă. O dietă populară pentru slăbit, dieta...

Psihologii explică motivul pentru care unii oameni fac curățenie atunci când sunt supărați

Poți crede că este doar curățenie, pentru că dezordinea te deranjează. Dar psihologia arată că, atunci când faci „curățenie agresivă” și viața ta este...

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

Studiourile și sindicatele de la Hollywood au ajuns la un acord privind utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale. Măsurile vin la trei ani de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.