StiripesurseȘtirile zileiMoscova reacţionează la ultimele dezvăluiri din 'The Times'

Moscova reacţionează la ultimele dezvăluiri din ‘The Times’

Publicat:

Autorităţile ruse au respins vineri informaţiile publicate în cotidianul britanic The Times potrivit cărora substanţa utilizată pentru a-l otrăvi pe fostul spion rus Serghei Skripal a fost produsă într-un oraş închis din regiunea Volga, informează AFP, potrivit agerpres.

Joi, cotidianul britanic The Times a citat surse din serviciile de securitate britanice care au declarat că agentul neurotoxic militar folosit pentru otrăvirea fostului spion rus a fost conceput la Şihani, un oraş închis – nu se poate intra fără autorizaţie oficială – din regiunea Saratov (sud-vest), în apropiere de Volga.

Citeşte şi: Fostul preşedinte brazilian este trimis la închisoare

The Times a comparat Şitani cu un “Porton Down rus”, de la numele laboratorului militar britanic specializat în cercetare chimică şi biologică.

“Acest laborator nu a făcut niciodată parte din câmpul nostru de lucru”, a declarat pentru agenţia de presă Interfax reprezentantul Kremlinului în districtul federal Volga, Mihail Babitci. “Toate bazele unde au fost stocate arme chimice sunt binecunoscute. Şihani nu face parte dintre acestea”, a adăugat Babitci, fost preşedinte al Comisiei de Stat ruse pentru dezarmare chimică.


Şihani este un oraş închis unde este instalată o filială a Institutului de Cercetare de Stat pentru Chimie şi Tehnologii Organice (GNIIOKht), scrie AFP.

Mai mulţi oameni de ştiinţă ruşi, printre care Vil Mirzaianov, chimistul care a dezvăluit în anii 1990 existenţa agentului Noviciok, desemnat de Londra ca fiind neurotoxina folosită pentru otrăvirea lui Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, afirmă că substanţa a fost pusă la punct în anii 1980 la Şihani.

Citeşte şi: Zeci de ani de închisoare pentru fosta preşedintă sud-coreeană

Potrivit paginii de internet a institutului GNIIOKhT, filiala sa din Şihani este în prezent implicată în acţiuni privind “asigurarea securităţii” ţării şi distrugerii armelor chimice.

În septembrie 2017, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Moscova a distrus ultimele sale rezerve de arme chimice moştenite din perioada Războiului Rece, conform prevederilor Convenţiei din 1997 privind interdicţia armelor chimice.

Marea Britanie acuză Rusia de otrăvirea pe teritoriu britanic a fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia. Moscova a dezminţit viguros aceste acuzaţii, care au provocat o gravă criză diplomatică şi un val de expulzări fără precedent de diplomaţi ruşi şi occidentali.

Citeşte şi: Trump îşi dă drumul la gură şi vorbeşte despre presupusa lui aventură cu o actriţă porno

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Aur în valoare de 40.000 de euro, descoperit de angajatul unei primării în timp ce tundea gazonul

Zece lingouri de aur sigilate au fost descoperite într-o pajiște, fără proprietar, fără explicații și cu un termen de șase luni care s-a încheiat...

Motivul pentru care pisica ta adoră să stea tolănită pe laptop: face parte dintr-o stratagemă

Proprietarul unei pisici adorabile și prețuite? Atunci sunt șanse mari să strice totul din nou blocându-ți vizualizarea acestei pagini - mai ales dacă citești...

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.