StiripesurseȘtirile zileiO barcă plină cu oameni S-A RĂSTURNAT într-un tunel de lângă...

O barcă plină cu oameni S-A RĂSTURNAT într-un tunel de lângă Cascada Niagara

Publicat:

O persoană a murit după ce o ambarcaţiune care transporta 29 de persoane s-a răsturnat luni în timpul unui tur al unui tunel de sub oraşul Lockport, din vestul statului New York, construit în secolul al XIX-lea pentru a aduce apă din Canalul Erie, informează DPA, potrivit agerpres.

Victima a fost identificată ca fiind un bărbat de circa 60 de ani.

Citeşte şi: Ambasadorul României în Kenya, rechemat la Bucureşti după ce ar fi spus că africanii sunt ‘maimuțe’ – Black News

Un ghid şi 28 de localnici se aflau într-un tur al “Lockport Cave”, aşa cum este numit tunelul de către localnici, nu departe de Cascada Niagara, potrivit Destination Niagara USA, care a organizat excursia. Pasagerii erau angajaţi în industria ospitalităţii din comitatul Niagara şi se aflau într-o excursie oferită de companie. La bord nu se aflau copii.

La momentul accidentului, ambarcaţiunea, operată de Lockport Cave & Underground Boat Ride, circula prin tunelul de circa 100 de metri. Aceasta a fost proiectată special pentru deplasarea prin tunel şi are o capacitate de maximum 40 de persoane, potrivit şefului poliţiei din Lockport, Steven Abbott.


Aproape de finalul tunelului, ambarcaţiunea “s-a destabilizat şi s-a răsturnat’, toate cele 29 de persoane aflate la bord ajungând în apă, a declarat şeful pompierilor din Lockport, Luca Quagliano.

Apa din peşteră are o adâncime de aproximativ 1,5-1,8 metri, potrivit lui Quagliano.

Unele dintre persoane aflate în ambarcaţiune au reuşit să se întoarcă singure până la intrarea în peşteră.

Cu toate acestea, alte circa 16 persoane au fost salvate de echipele de urgenţă, a precizat Quagliano. Echipele de prim ajutor au folosit o barcă gonflabilă de mici dimensiuni pentru a prelua câte trei-patru persoane deodată. Întreaga operaţiune a durat aproximativ o oră, potrivit lui Quagliano.

Anchetatorii accidentului cred că bărbatul care a murit a rămas blocat sub ambarcaţiunea răsturnată.

Niciuna dintre persoanele aflate la bord nu purta vestă de salvare.

Citeşte şi: Moldova, în capcana unui conflict înghețat și cu războiul la ușă – Black News

Circa 12 persoane au fost transportate la spitale locale cu răni minore, dintre care cea mai gravă a fost un braţ rupt, potrivit lui Quagliano.

Temperatura apei a fost estimată la 12-15 grade Celsius, cel puţin un membru al echipelor de salvare fiind tratat pentru hipotermie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.