StiripesurseȘtirile zileiSUA : Donald Trump şi prinţul moştenitor Mohammed bin Zayed se...

SUA : Donald Trump şi prinţul moştenitor Mohammed bin Zayed se vor întâlni în perioada următoare la Casa Albă

Publicat:

Preşedintele american, Donald Trump, şi prinţul moştenitor de la Abu Dhabi, şeicul Mohammed bin Zayed. considerat omul forte al Emiratelor Arabe Unite (EAU), au convenit să se întâlnească în perioada următoare la Casa Albă, a informat vineri executivul american fără să anunţe o dată exactă, scrie AFP, potrivit agerpres.

Acest anunţ a fost făcut la câteva zile după ce Casa Albă a afirmat că Donald Trump îl va primi la 10 aprilie pe emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al Thani, în speranţa de a găsi o rezolvare a crizei diplomatice care zguduie Golful Persic.

Citește și : Mark Zuckerberg anunţă noi măsuri şi restricţii Facebook în perspectiva alegerilor din mai multe state

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahreinul şi Egiptul au rupt relaţiile diplomatice şi comerciale cu Qatarul anul trecut, acuzându-l de sprijinirea grupărilor extremiste – ceea ce Doha dezminte – şi de apropiere faţă de Iran, marele rival regional al Riadului.

“Preşedintele şi prinţul moştenitor aşteaptă cu nerăbdare să se întâlnească la Casa Albă pentru a continua discuţiile despre modalităţile de întărire a parteneriatului strategic” SUA-EAU, a mai informat administraţia americană.


Donald Trump a mai abordat vineri la telefon cu prinţul moştenitor “evoluţiile regionale şi posibilităţile de întărire a cooperării într-o serie întreagă de chestiuni economice şi de securitate”, potrivit comunicatului.

Preşedintele american i-a mulţumit prinţului moştenitor pentru “leadershipul său ferm în ce priveşte modul în care ţările din Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG) pot şi ar trebui să contracareze mai bine activităţile destabilizatoare ale Iranului şi să învingă teroriştii şi extremiştii”, a continuat Casa Albă.

CCG include, din 1981, şase ţări: Qatarul, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Bahreinul, Omanul şi Kuweitul. O gravă criză diplomatică s-a declanşat în iunie 2017 între Qatar şi Arabia Saudită şi aliaţii acesteia.

Citește și : Slovacia : Şeful poliţiei refuză să demisioneze la apelurile manifestaților

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.