StiripesurseȘtirile zileiPortavionul american Ronald Reagan face o escală în Vietnam

Portavionul american Ronald Reagan face o escală în Vietnam

Publicat:

Portavionul american Ronald Reagan urmează să facă duminică o escală în portul Danang din centrul Vietnamului, semnalează vineri AFP, potrivit agerpres.

Agenţia remarcă valoarea de simbol a evenimentului pentru două ţări foste inamice, care au în prezent interese comune împotriva pretenţiilor teritoriale ale Beijingului în Marea Chinei de Sud. Vizita navei militare americane coincide cu a zecea aniversare a parteneriatului strategic între Hanoi şi Washington. Este a treia oară când un portavion al SUA ajunge în Vietnam; primul a fost Carl Vinson, care a acostat tot la Danang, în martie 2018.

Citește și : Prima zi a Summitului pentru un nou pact financiar de la Paris

Portavionul Ronald Reagan va rămâne în apele vietnameze până în 30 iunie. Între timp, marinarii militari americani vor susţine un concert, vor vizita un orfelinat şi vor participa la competiţii sportive.

Pham Thu Hang, purtătoare de cuvânt a ministerului de externe de la Hanoi, a declarat joi că astfel de vizite reprezintă “un schimb obişnuit pentru pace, stabilitate, cooperare şi dezvoltare în regiune şi în lume”.


Statele Unite şi Vietnamul au stabilit relaţii diplomatice în 1995, la 20 de ani după căderea Saigonului, care a consfinţit reunificarea vietnameză sub regimul comunist.

Cele două ţări se confruntă acum cu ponderea tot mai mare a Chinei în regiune; Beijingul revendică aproape în întregime Marea Chinei de Sud, în ciuda protestelor altor state riverane.

Secretarul de stat american Antony Blinken a făcut o escală la Hanoi în aprilie, pentru a “sublinia parteneriatul existent” cu Vietnamul.

Citește și :  Situaţia din Cisiordania ‘ameninţă să devină incontrolabilă’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Raportul Băncii Mondiale referitor la veniturile R. Moldova

Republica Moldova își menține statutul de economie cu venituri medii-superioare, potrivit clasificării actualizate a Băncii Mondiale. Țara figurează în categoria statelor cu un venit...

Soții și fiica lor decedați într-un accident în Grecia au fost petrecuţi pe ultimul drum

Soții și fiica cea mică a lor decedați într-un accident cumplit produs în Grecia au fost înmormântați astăzi la Strășeni. Slujba de înmormântare a început...

Moldovenii nu cred o iotă din explicaţiile Maiei Sandu despre verişoara de la Moldatsa (sondaj)

Un sondaj realizat de IMAS arată că 74% dintre respondenți nu cred afirmația președintei Maia Sandu că nu știa despre situația verișoarei sale, Anastasia...

Maia Sandu a pus un nou vicepreședinte la ANI

Ion Nicolaev a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.