StiripesurseDiasporaArmata ucraineană a reușit să avanseze pe frontul de est

Armata ucraineană a reușit să avanseze pe frontul de est

Publicat:

În timp ce în Rusia au avut loc turbulențe, în Ucraina, forțele Kievului au reușit să avanseze pe frontul de est – potrivit armatei ucrainene, citate de Sky News, informează mediafax.

Trupele lui Volodimir Zelenski au reușit victorii în apropierea orașului Bakhmut, în est – o zonă ocupată de grupul de mercenari Wagner – și într-o zonă mai la sud.

Citește și :  Şeful Wagner ordonă luptătorilor săi aflaţi în drum spre Moscova să se întoarcă la bazele lor pentru a evita ‘vărsarea de sânge’

Ministrul adjunct al apărării, Hanna Maliar, a declarat că a fost lansată o ofensivă în apropierea unui grup de sate care înconjoară orașul.

„În toate aceste zone, am făcut progrese”, a scris Maliar.


Oleksandr Tarnavski, comandantul frontului Tavria, a declarat că forțele ucrainene au eliberat o zonă în apropiere de Krasnohorivka, la vest de centrul regional controlat de ruși din
Donețk.

El a precizat că zona se afla sub control rusesc de când forțele separatiste susținute de Moscova au preluat controlul asupra ei în 2014.

Citește și : Trupele Wagner aflate în drum spre Moscova se întorc la bazele lor pentru a evita vărsarea de sânge

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.