StiripesurseȘtirile zileiRusia avertizează SUA împotriva unei "intervenţii militare pentru pretexte fabricate'' în...

Rusia avertizează SUA împotriva unei “intervenţii militare pentru pretexte fabricate” în Siria

Publicat:

Moscova a avertizat Washingtonul duminică împotriva unei “intervenţii militare pentru pretexte fabricate”, în Siria, care ar putea “conduce la cele mai grave consecinţe”, susţinând că regimul nu a folosit arme chimice împotriva rebelilor în Duma, Ghouta de Est, conform agerpres.

”Trebuie încă o dată să avertizăm că o intervenţie militară pentru pretexte inventate şi fabricate în Siria, unde se află soldaţi ruşi la cererea guvernului sirian legitim, este total inacceptabilă şi poate duce la cele mai grave consecinţe”, a declarat Ministerul rus al Afacerilor Externe într-un comunicat.

Citește și : Marea Britanie : Ministerul de Interne anunță noi măsuri de combatere a criminalității

Diplomaţia rusă a calificat drept ”provocări” acuzaţiile referitoare la atacuri chimice ale forţelor siriene împotriva rebelilor din Duma, ultima enclavă rebelă din Ghouta orientală, unde raiduri ale regimului au provocat de zeci de morţi în rândul civililor vineri şi sâmbătă.

“Scopul acestor speculaţii (…) este de a-i acoperi pe terorişti şi opoziţia radicală care resping o rezolvare politică” a conflictului, în timp ce încearcă să justifice un eventual atac violent din exterior”, a adăugat acest comunicat, publicat înainte de reacţia lui Donald Trump că Damascul va “plăti un preţ mare” pentru acest “atac chimic fără sens”.


Anterior, şeful Centrului rus pentru reconcilierea părţilor aflate în conflict în Siria, generalul Iuri Evtuşenko, a dezminţit categoric informaţiile despre un atac chimic.

“Suntem pregătiţi, odată ce Duma va fi eliberat, să trimitem imediat specialişti ruşi în apărare nucleară, chimică şi biologică pentru a colecta datele care vor confirma că aceste afirmaţii sunt complet inventate”, a adăugat el.

Apărarea Civilă Siriană, cunoscută şi sub numele de ”Căştile Albe”, o grupare insurgentă şi opoziţia în exil au acuzat regimul că a efectuat un atac chimic sâmbătă în Duma. Într-un comunicat comun, Căştile Albe şi ONG-ul medical Syrian American Medical Society (SAMS) au afirmat că 48 de persoane au fost ucise în acest atac.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a raportat, la rândul său, zeci de cazuri de sufocare, printre care şi unele mortale, fără a se pronunţa totuşi cu privire la utilizarea sau nu a armelor chimice.

Citește și : Papa Francisc salută comunitatea romilor cu ocazia zilei internaţionale dedicată lor

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.