StiripesurseȘtirile zileiUn ministru indian îl critică dur pe Obama

Un ministru indian îl critică dur pe Obama

Publicat:

Ministrul de finanţe al Indiei a luat în derâdere comentariile fostului preşedinte american Barack Obama conform cărora guvernul prim-ministrului Narendra Modi ar trebui să protejeze drepturile minorităţii musulmane, acuzându-l pe fostul lider de la Casa Albă că este ipocrit, relatează luni Reuters, potrivit agerpres.

În timpul vizitei de stat a lui Modi în Statele Unite săptămâna trecută, Obama a declarat pentru CNN că problema “protecţiei minorităţii musulmane într-o Indie majoritar hindusă” ar merita să fie ridicată în discuţie la întâlnirea lui Modi cu preşedintele SUA, Joe Biden.

Citeşte şi: Şoigu a vizitat trupele ruse din Ucraina – Black News

Obama a spus că fără o astfel de protecţie, există “o puternică posibilitate ca India la un moment dat să înceapă să se destrame”.

Nirmala Sitharaman, ministrul indian de Finanţe, s-a declarat şocată că Obama a făcut astfel de remarci când Modi era în vizită în Statele Unite pentru aprofundarea relaţiilor.


“El a făcut comentarii despre musulmanii indieni (…) după ce a bombardat ţări cu majoritate musulmană, din Siria până în Yemen (…), în timpul preşedinţiei sale”, a declarat Sitharaman într-o conferinţă de presă duminică.

“De ce ar asculta cineva astfel de acuzaţii de la asemenea oameni?”, a adăugat ea.

Departamentul de Stat american şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la tratamentul musulmanilor printre alte minorităţi religioase în India sub conducerea partidului hindus naţionalist al lui Modi. Guvernul indian spune că îi tratează pe toţi cetăţenii în mod egal.

Citeşte şi: Un şarpe uriaş a fost găsit lângă o parcare din Viena – Black News

Biden a declarat că a discutat despre drepturile omului şi alte valori democratice cu Modi în timpul întâlnirii de la Casa Albă.

Modi, la o conferinţă de presă cu Biden săptămâna trecută, a negat orice discriminare împotriva minorităţilor sub guvernul său.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kanye West susține că a stabilit un record de audiență la concertul din Istanbul

Rapperul american Kanye West, cunoscut și sub numele de Ye, a susținut sâmbătă un concert pe stadionul Atatürk Olympic din Istanbul, în fața a...

Unicul oraș din România construit în interiorul unui crater vulcanic

Construit în interiorul unui crater vulcanic, singurul oraș de acest fel din România găzduiește un lac care își schimbă culoarea în funcție de temperatură. Cu...

Dieta populară pentru slăbit care ar putea proteja creierul de Alzheimer și Parkinson

O dietă populară pentru slăbit ar putea proteja creierul de maladii precum Alzheimer și Parkinson, arată o cercetare recentă. O dietă populară pentru slăbit, dieta...

Psihologii explică motivul pentru care unii oameni fac curățenie atunci când sunt supărați

Poți crede că este doar curățenie, pentru că dezordinea te deranjează. Dar psihologia arată că, atunci când faci „curățenie agresivă” și viața ta este...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.