StiripesurseȘtirile zileiSUA anunţă noi sancţiuni împotriva grupului de mercenari Wagner

SUA anunţă noi sancţiuni împotriva grupului de mercenari Wagner

Publicat:

Statele Unite au anunţat marţi noi sancţiuni împotriva activităţilor grupului de mercenari ruşi Wagner în Africa, în special în Republica Centrafricană, la câteva zile după revolta iniţiată de liderul său, Evgheni Prigojin, transmite AFP, potrivit agerpres.

Statele Unite urmau să anunţe aceste măsuri chiar la începutul săptămânii, dar au decis să le amâne puţin pentru a nu părea că iau parte la recenta criză din Rusia.

Citeşte şi: Unde muncesc oamenii cel mai mult și cel mai puțin în Europa? – Black News

Sancţiunile americane vizează compania minieră Midas Resources, care deţine mai multe mine în Republica Centrafricană, precum şi Diamville, specializată în tranzacţii cu aur, ambele controlate de Prigojin, a indicat Departamentul american al Trezoreriei.

Sancţiunile vizează şi o altă companie din Dubai, Industrial Resources General Trading, acuzată că gestionează tranzacţii în numele Diamville.


“Grupul Wagner îşi finanţează operaţiunile brutale în parte prin exploatarea resurselor naturale în ţări precum Republica Centrafricană şi Mali”, a declarat, într-un comunicat, subsecretarul pentru Trezorerie Brian Nelson.

“Statele Unite vor continua să vizeze sursele de venit ale grupului Wagner pentru a preveni extinderea acestuia în Africa, Ucraina sau în altă parte”, a adăugat el.

Cu puţin timp înainte, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat Matthew Miller a anunţat importanţa acestor sancţiuni şi a denunţat din nou activităţile grupului Wagner în Africa.

Citeşte şi: Medicii români sunt epuizați – Black News

Grupul paramilitar rus este din ce în ce mai activ în Africa, în special în Mali şi Republica Centrafricană.

Liderul grupării Wagner a condus o scurtă rebeliune la sfârşitul săptămânii, care a eşuat. Întrebat despre decizia liderului belarus Aleksandr Lukaşenko de a-l găzdui, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a răspuns că aceasta reflectă “din nou faptul că el pune interesele lui Vladimir Putin şi interesele Kremlinului înaintea celor ale poporului său”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În ultimele 24 de ore nu a fost înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică

În ultimele 24 de ore, Poliția nu a înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică, însă alte șase escrocherii comise anterior au fost raportate...

Emil Ceban își reia activitatea în mediul academic

Emil Ceban a anunțat că își încheie mandatul de ministru al Sănătății și că va continua să activeze în domeniul sănătății din mediul academic,...

Circa 100 000 de persoane urmează a fi angajate în câmpul muncii până în anul 2029

Rata de ocupare a populației între 20 și 64 de ani este de aproximativ 57%. Obiectivul țintit este ca aceasta să ajungă la 62%...

Elena Croitor a depus jurământul pentru funcția de magistrat al Curții Supreme de Justiție

Judecătoarea Elena Croitor, recent numită la Curtea Supremă de Justiție, a depus marți, 21 iulie, jurământul solemn în fața membrilor Consiliului Superior al Magistraturii,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.