StiripesurseȘtirile zileiBiden e în 'lumea lui': Preşedintele american a spus că Putin...

Biden e în ‘lumea lui’: Preşedintele american a spus că Putin ‘pierde războiul din Irak’ – VIDEO

Publicat:

Într-o nouă gafă, preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că preşedintele rus Vladimir Putin “pierde războiul din Irak”, când de fapt a vrut să spună Ucraina, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Vorbind scurt cu presa înainte de a pleca de la Casa Albă pentru o vizită la Chicago, Biden a fost întrebat dacă Putin a fost slăbit de scurta revoltă condusă de şeful grupului de mercenari ruşi Wagner, Evgheni Prigojin, ale cărui forţe luptaseră împotriva Ucrainei.

Citeşte şi: Wagner, ‘trădare’ – ce trebuie reținut din discursul lui Vladimir Putin – Black News

“Sincer, e greu de spus. Dar e clar că pierde războiul din Irak. Pierde războiul acasă şi a devenit un paria în lume. Şi nu e vorba numai de NATO, nu e vorba numai de Uniunea Europeană. E vorba şi de Japonia, e vorba de 40 de ţări”, a spus el.


A fost a doua gafă în 24 de ore. Marţi noapte, Biden s-a corectat la un eveniment de strângere de fonduri de campanie – a menţionat China, deşi voia să se refere la India, al cărei prim-ministru, Narendra Modi, a făcut o vizită la Casa Albă în urmă cu o săptămână.

“Probabil că l-aţi văzut pe noul meu cel mai bun prieten – prim-ministrul unei ţări mici care este acum cea mai mare din lume, China – adică, scuzaţi-mă, India. India nu caută o alianţă permanentă, ci caută o acoperire în regiune”, a spus el.

Gafele nu sunt neobişnuite pentru preşedintele în vârstă de 80 de ani.

Citeşte şi: Prigojin și minciunile lui Putin – Black News

Sondajele de opinie publică arată că majoritatea americanilor au îngrijorări cu privire la vârsta lui Biden. Aproximativ 73% dintre respondenţii la un sondaj Reuters/Ipsos din 21-24 aprilie au declarat că îl consideră pe Biden prea bătrân pentru a lucra în guvern. Majoritatea democraţilor – 63% – au fost de acord cu această afirmaţie.

Medicul lui Biden l-a declarat “apt de muncă” în februarie în urma unei examinări.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.