StiripesurseDiasporaDirectorul CIA, deplasare secretă în Ucraina (responsabil american)

Directorul CIA, deplasare secretă în Ucraina (responsabil american)

Publicat:

Directorul CIA, William Burns, s-a dus recent în Ucraina unde s-a întâlnit cu responsabili ai serviciilor de informaţii şi cu preşedintele Volodimir Zelenski, a confirmat vineri un oficial american, informează sâmbătă France Presse, potrivit agerpres.  

Această vizită, care nu a fost făcută publică în momentul efectuării, a avut loc în timp ce forţele ucrainene şi-au continuat contraofensiva lansată în iunie în estul şi sudul ţării împotriva forţelor ruse.

Citește și : Franţa aprobă o adunare convocată de o organizaţie a opoziţiei iraniene

Cu această ocazie, Burns a reafirmat “angajamentul american de a împărtăşi informaţii pentru a ajuta Ucraina să se apere împotriva agresiunii ruse”, a declarat oficialul american pentru AFP, sub condiţia anonimatului.

Potrivit cotidianului american The Washington Post, primul care a relatat despre această călătorie, liderii ucraineni au prezentat planuri de a relua teritorii ocupate de forţele ruse şi a începe negocieri de încetare a focului până la sfârşitul anului.


Deplasarea a avut loc în iunie, adaugă ziarul.

Potrivit responsabilului american, Burns “a călătorit în Ucraina, aşa cum o face în mod regulat de la începutul agresiunii recente a Rusiei în urmă cu mai bine de un an”.

Călătoria a avut loc înainte de rebeliunea de 24 de ore condusă la 24 iunie de şeful grupului paramilitar rus Wagner, Evgheni Prigojin, a precizat oficialul. Revolta, văzută ca cea mai mare ameninţare la adresa autorităţii Kremlinului din ultimele decenii, “nu a fost un subiect de discuţie”, a spus el.

Statele Unite au încercat să arate clar Rusiei că nu au jucat niciun rol în rebeliune.

Majoritatea media americane au raportat vineri că după această rebeliune, Burns i-a telefonat şefului serviciilor de informaţii externe ruse (SVR), Serghei Narîşkin, pentru a-l asigura că Statele Unite nu erau implicate.

Citește și : Putin, Prigojin și pericolul unui dezastru

Comandantul şef al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, a declarat, într-un interviu publicat vineri de Washington Post, că lipsa armamentului, în special a avioanelor de luptă, limitează contraofensiva ucraineană.

Marţi, Statele Unite au anunţat un nou ajutor de 500 de milioane de dolari pentru a sprijini contraofensiva, inclusiv muniţie pentru apărarea antiaeriană şi vehicule blindate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.