StiripesurseȘtirile zileiO jurnalistă rusă a fost bătută crunt în Cecenia

O jurnalistă rusă a fost bătută crunt în Cecenia

Publicat:

Jurnalista rusă de investigaţie Elena Milaşina, care lucra pentru publicaţia independentă Novaia Gazeta, a fost spitalizată după ce a fost bătută în Cecenia, a anunţat marţi ONG-ul pentru apărarea drepturilor omului Memorial, informează AFP, potrivit agerpres.

Elena Milaşina, specialistă în Cecenia, a fost atacată după ce s-a deplasat în această republică rusă din Caucaz pentru a relata despre enunţarea verdictului într-un proces, potrivit Memorial.

Citeşte şi: Şeful CIA: ‘Nemulţumirea faţă de război va continua să-i roadă pe liderii ruşi’ – Black News

“Degetele Elenei Milaşina sunt zdrobite şi ea îşi pierde din timp în timp cunoştinţa”, a precizat ONG-ul într-un comunicat. “Tot corpul său este acoperit de vânătăi”, subliniază comunicatul.

Maşina în care se aflau jurnalista şi avocatul ei Aleksandr Nemov a fost atacată de “bărbaţi înarmaţi” pe drumul dinspre aeroport spre capitala cecenă Groznîi, potrivit ONG-ului.


“Au fost bătuţi crunt cu lovituri de picioare, inclusiv în faţă, ameninţaţi cu moartea, punându-li-se un pistol la cap” şi repetându-li-se ‘V-am avertizat. Plecaţi de aici şi nu scrieţi nimic'”, a relatat Memorial.

Jurnalista şi avocatul său, “care cu greu vorbeşte şi se mişcă”, se află în prezent la spital, a precizat ONG-ul.

Elena Milaşina a suscitat furia autorităţilor cecene în special pentru că a documentat execuţiile extrajudiciare care au loc în Cecenia.

În februarie 2022, ea a trebuit să părăsească temporar Rusia, potrivit Novaia Gazeta, după ameninţări emise de liderul cecen Ramzan Kadîrov, care a calificat-o drept “teroristă”.

Marţi, jurnalista şi avocatul său s-au dus la Groznîi, pentru a transmite despre enunţarea verdictului împotriva Zaremei Musaeva, soţia fostului judecător federal rus de origine cecenă Said Inagulbaev, care a devenit un opozant al lui Ramzan Kadîrov.

Arestată în ianuarie 2022 în nordul Rusiei de către forţele de ordine cecene, Musaeva a fost adusă cu forţa în Caucaz. Acuzată de “escrocherie” şi de “recurgere la forţă” împotriva unui poliţist, această femeie de 53 de ani riscă până la cinci ani şi jumătate de închisoare.

Citeşte şi: ‘Vaticanul’ Bisericii ortodoxe va fi sigilat, fiind acuzat că ar fi pro-rus – Black News

Novaia Gazeta este unul dintre rarele bastioane ale presei libere in Rusia, iar redactorul său şef, Dmitri Muratov, a primit Nobelul pentru Pace în 2021.

Angajamentul publicaţiei, în special în ceea ce priveşte acoperirea subiectelor ce ţin de încălcarea drepturilor omului în Cecenia, i-a costat viaţa pe mai mulţi colaboratori ai săi, care au fost asasinaţi, jurnalista Anna Politkovskaia fiind cea mai cunoscută dintre ei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

Studiourile și sindicatele de la Hollywood au ajuns la un acord privind utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale. Măsurile vin la trei ani de la...

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

Explozii puternice în SUA după ce un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h s-a fragmentat

Un meteorit care se deplasa cu 120.000 km/h a provocat o dublă explozie care a zguduit clădirile din Massachusetts și Rhode Island, în SUA. NASA...

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.