StiripesurseȘtirile zileiGherila ELN continuă răpirile în Columbia

Gherila ELN continuă răpirile în Columbia

Publicat:

Ministrul columbian al apărării, Ivan Velasquez, a afirmat joi că este “de neînţeles” faptul că Armata de Eliberare Naţională (ELN) a răpit un sergent şi pe cei doi copii ai săi, de 6 şi 8 ani, în contextul în care gherila negociază pacea cu guvernul, relatează AFP, potrivit agerpres.

Cu puţin timp înainte de un armistiţiu bilateral care a început joi, rebelii de inspiraţie Guevara au răpit această familie în timp ce se deplasa într-o zonă din apropierea frontierei cu Venezuela, pe 3 iulie.

Citeşte şi: Vrea cu adevărat Suedia să adere la NATO? – Black News

“Armata de Eliberare Naţională trebuie să dea semne clare ale dorinţei sale de pace. Este de neînţeles că, în aceeaşi zi în care comandamentul central a publicat un comunicat în care saluta şi îndemna toţi membrii acestei organizaţii (…) să suspende operaţiunile ofensive, în aceeaşi zi, această organizaţie criminală a comis acte împotriva unor persoane fără apărare”, a declarat Velasquez în timpul unei vizite în portul Buenaventura (vest).

În timp ce a cerut “eliberarea lor foarte rapidă”, el a amintit că armistiţiul nu împiedică forţele de securitate să-şi continue operaţiunile împotriva finanţelor gherilei sau “munca lor de a culege informaţii”.


Comandanţii gherilei şi guvernul discută din noiembrie pentru a pune capăt celor şase decenii de conflict armat. Părţile aspiră să prelungească actualul armistiţiu şi să pună capăt extorcării, răpirii şi altor infracţiuni, începând cu 3 august. Următoarea rundă de discuţii va avea loc pe 14 august în Venezuela, cu scopul de a dezarma aproximativ 5.900 de combatanţi.

Oficiul ONU pentru Drepturile Omului din Columbia a condamnat răpirea celor trei persoane, “printre care un copil cu dizabilităţi (autism)”.

Declaraţia ministrului apărării a fost făcută în cursul unei vizite în oraşul Buenaventura, lovit de violenţe între bande şi traficanţi de droguri.

Marele port de la Oceanul Pacific gestionează 40% din comerţul internaţional al Columbiei şi este o rută căutată pentru traficul de droguri către America Centrală şi Mexic.

Citeşte şi: Germania avea superioritatea economică, Franța superioritatea strategică. Războiul din Ucraina încurcă apele – Black News

Zeci de militari şi poliţişti au păzit cartierele în care, cu câteva zile mai devreme, aproximativ douăzeci de bărbaţi cu glugă înarmaţi cu puşti au răspândit teroarea.

Sub imboldul preşedintelui Gustavo Petro, guvernul columbian negociază încă de la sfârşitul lui 2022 cu ELN, ultima gherilă formată ca atare încă activă în Columbia. Discuţiile au început în noiembrie la Caracas, înainte de a continua în martie la Ciudad de Mexico. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Mihai Isac: Programul Guvernului Tofan pune accent pe beneficiile integrării europene

Programul de activitate al Guvernului, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, prezentat în Parlament de premierul desemnat Vasile Tofan împreună cu echipa sa guvernamentală, propune...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.