StiripesurseȘtirile zileiSUA, la conducerea unei coaliţii pentru combaterea fentanilului

SUA, la conducerea unei coaliţii pentru combaterea fentanilului

Publicat:

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a adresat vineri comunităţii internaţionale un apel la mobilizare în lupta împotriva fentanilului, un opiaceu care face ravagii mai ales în Statele Unite, transmite sâmbătă AFP, potrivit agerpres

“După ce au saturat piaţa americană, organizaţiile criminale transnaţionale caută acum să îşi extindă profiturile în altă parte”, a declarat Blinken în deschiderea unei reuniuni ministeriale la Washington, la care participă, virtual, peste 80 de ţări.

Citește și : Premierul olandez Rutte anunță demisia guvernului său

“Dacă nu acţionăm împreună curând, alte oraşe din lume vor plăti un preţ catastrofal”, similar cu ceea ce se întâmplă în Statele Unite, a adăugat el.

Coaliţia internaţională ar urma să lupte împotriva fabricării şi traficului ilicit al acestor droguri sintetice.


Fentanilul este un puternic analgezic opioid, a cărui utilizare greşită ca drog este responsabilă de moartea a mii de persoane în Statele Unite în fiecare an.

Potrivit datelor oficiale, aproximativ 110.000 de persoane au decedat în urma unei supradoze în 2022 în Statele Unite, dintre care “două treimi” din cauza opioidelor sintetice, un record.

Beijingul este în special vizat pentru că, potrivit experţilor, compuşii chimici necesari pentru fabricarea fentanilului continuă să fie exportaţi din China în Mexic şi America Centrală, înainte de a intra pe teritoriul Statelor Unite.

China a interzis exporturile de fentanil în Statele Unite în 2019.

Beijingul a refuzat invitaţia de a participa la reuniunea ministerială de vineri, înfuriat de sancţiunile americane care vizează companiile chineze.

Justiţia americană a acuzat recent patru companii chineze şi opt dintre angajaţii acestora pentru că au adus în Statele Unite compuşii necesari pentru fabricarea fentanilului.

China “se opune ferm atacurilor care vizează alte state sau impunerii de sancţiuni unilaterale împotriva altor ţări în numele luptei împotriva drogurilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din China, Wang Wenbin.

Un înalt responsabil din cadrul Departamentului de Stat, Todd Robinson, a dat însă asigurări că Statele Unite vor saluta o participare ulterioară a Chinei la această coaliţie.

Citește și : Casa Albă: Ucraina ‘nu se va alătura NATO’ la finalul summitului de la Vilnius

Pentru ministrul sud-coreean de Externe, Park Jin, pandemia de COVID-19 a demonstrat necesitatea unei coordonări globale în lupta împotriva epidemilor, inclusiv a celor legate de droguri. “Am fost mândri să fim pentru o perioadă o ţară fără droguri. Cu toate acestea, în prezent, observăm o creştere semnificativă a consumului de droguri, în special în rândul tinerilor noştri”, a declarat oficialul în cadrul reuniunii.

Coaliţia, care urmează să analizeze totodată un alt medicament, captagon, care inundă pieţele din Orientul Mijlociu şi din Golf, va face un prim bilanţ al activităţii sale în marja Adunării Generale a ONU de la New York, la jumătatea lunii septembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revoltă în satul unde o fetiță de șapte ani ar fi fost agresată de un vecin. Oamenii cer dreptate

Cazul copilei de șapte ani, care ar fi fost abuzată sexual de către un vecin, provoacă teamă și furie deopotrivă în rândul localnicilor. Citește și:...

Fermierii au primit sute de milioane prin intermediul programului FCA

Peste 580 de întreprinderi micro și mici din sectorul agricol au primit în perioada martie 2025-mai 2026 finanțări peste jumătate de miliard de lei. Citește...

Nereguli în evidența patrimoniului gestionat de MEC

Curtea de Conturi a Republicii Moldova a emis o opinie de audit cu rezerve asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC)...

Se anunță Moldova Pride 2026

Platforma organizațiilor LGBTQ+ a anunțat programul festivalului Moldova Pride 2026, ajuns. Evenimentul se va desfășura sub sloganul: „Dragostea creează, legea protejează”, potrivit postului public...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.