StiripesurseȘtirile zileiMinisterul de Externe sirian învită OIAC să ancheteze presupusul presupusul...

Ministerul de Externe sirian învită OIAC să ancheteze presupusul presupusul atac cu arme chimice produs în oraşul Douma

Publicat:

Regimul sirian a adresat o invitaţie oficială Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) de a veni în Siria pentru a investiga presupusul atac cu arme chimice produs în oraşul Douma, în Ghouta Orientală, care a provocat reacţii de indignare la nivel internaţional, a anunţat marţi agenţia oficială siriană Sana, relatează AFP, conform agerpres.

‘Siria îşi confirmă dorinţa de a coopera cu organizaţia’ pentru interzicerea armelor chimice, a declarat un oficial al Ministerului de Externe, citat de agenţie, în momentul în care mai multe state au cerut o anchetă asupra tragediei.

Citește și : Rusia va considera orice eventuală transferare secretă a lui Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia drept răpire

‘Ministerul de Externe a adresat o invitaţie oficială OIAC de a trimite o echipă de investigaţie la Douma şi de a lansa o anchetă cu privire la acuzaţiile privind presupusa utilizare de arme chimice’, a precizat oficialul sirian.

Preşedintele american Donald Trump a făcut să planeze ameninţarea unei riposte militare împotriva regimului sirian după acest ultim presupus atac chimic la Douma, în Ghouta Orientală, soldat sâmbătă cu cel puţin 40 de morţi, potrivit Căştilor albe – echipe de intervenţie siriene în zona controlată de rebeli – şi unei organizaţii neguvernamentale americane. Regimul sirian neagă acuzaţiile care i se aduc.


Anunţul Damascului survine în condiţiile în care marţi este aşteptată o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a se pronunţa asupra unui proiect de rezoluţie american privind crearea unui mecanism de anchetă internaţional asupra folosirii de arme chimice în Siria.

Citește și : Donald Trump își anulează participarea la Summitul Americilor pentru a se concentra pe Siria

Respingând iniţiativa Statelor Unite, Moscova, aliat al regimului sirian, urmează să depună marţi propriul său proiect de rezoluţie prin care solicită ‘o anchetă’ cu implicarea Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice.

Pentru ca ‘anchetatorii OIAC să-şi îndeplinească obligaţiile’, ei trebuie ‘să meargă neapărat la faţa locului’, a declarat marţi ministrul de externe rus Serghei Lavrov, în opinia căruia, forţele ruse din Siria şi regimul de la Damasc sunt în măsură să garanteze siguranţa inspectorilor OIAC.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

ANRE propune un tarif la gaze apropiat de cel solicitat de Energocom

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif la gazele naturale apropiat de cel solicitat de Energocom. Reglementatorul estimează un preț de 18,80...

Apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești cu ajutorul Băncii Mondiale

Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9...

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.