StiripesurseȘtirile zileiRusia şi-a folosit dreptul de veto la ONU în privința unui...

Rusia şi-a folosit dreptul de veto la ONU în privința unui proiect de rezoluție al SUA în cazul folosirii armelor chimice în Siria

Publicat:

Rusia şi-a folosit dreptul de veto, marţi, în Consiliul de Securitate al ONU, pentru a respinge un proiect american de rezoluţie ce prevedea crearea unui mecanism de anchetă privind folosirea armelor chimice în Siria, după atacurile de sâmbătă de la Douma, transmite AFP, conform agerpres.

Proiectul american de text – care a întrunit 12 voturi pentru, două contra (Rusia şi Bolivia) şi o abţinere (China) – propunea crearea, pentru un an, a unui nou “mecanism de anchetă independent al Naţiunilor Unite” (UNIMI) privind recurgerea la arme chimice în Siria.

Citește și : Suedia : Ministrul Culturii cere membrilor Academiei Suedeze să acționeze responsabil

ONU nu mai dispune la ora actuală de niciun organism de anchetă cu privire la atacurile chimice în Siria de la încetarea, la sfârşitul anului 2017, a activităţii JIM, un grup mixt al ONU-OIAC, al cărui mandat nu a putut fi reînnoit din cauza numeroaselor vetouri ale Rusiei.

Este cel de-al 12-lea veto al Rusiei la o rezoluţie a ONU privind Siria de la începutul războiului în 2011.


Ulterior, Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a respins o propunere a Rusiei de a crea un nou mecanism de investigaţie asupra folosirii armelor chimice în Siria, transmite EFE.

Textul rus a primit marţi şase voturi pentru, şapte împotrivă şi două abţineri, neîntrunind minimul de nouă voturi pentru a merge mai departe.

După cum aminteşte Reuters, o rezoluţie, pentru a fi adoptată în Consiliul de Securitate al ONU, are nevoie de nouă voturi pentru şi niciun veto din partea Rusiei, Chinei, Franţei, Marii Britanii sau a Statelor Unite. De dreptul de veto se poate uza doar în cazul în care proiectul obţine cel puţin nouă voturi pentru.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Inspectorii de mediu au depistat focare de ambrozie în Telenești și au aplicat amenzi

Inspectorii de mediu din Telenești au intensificat verificările în teritoriu pentru identificarea focarelor de ambrozie și monitorizarea modului în care proprietarii și deținătorii de...

Un tânăr de 22 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor stupefiante prin Telegram

Droguri de peste 1 milion de lei au fost scoase din circuitul ilegal de către organele de forță. Pe acest caz a fost reținut...

Patru șoferi și bicicliști beți au fost prinşi în Strășeni

Patru bărbați aflați în stare de ebrietate au fost depistați de polițiști în raionul Strășeni, în timpul acțiunilor de supraveghere și control al traficului...

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.