StiripesurseSocialPlângerile locuitorilor regiunii transnistrene împotriva regimului de la Tiraspol se întorc...

Plângerile locuitorilor regiunii transnistrene împotriva regimului de la Tiraspol se întorc împotriva lor

Publicat:

Locuitorii regiunii transnistrene s-au pomenit în situația în care au fost lipsiți de instrumente juridice de protecție în cazurile în care întâmpină abuzuri din partea regimului de la Tiraspol și vor să se plângă pe aceștia, potrivit stiri.md.

În regiune, începând cu anul trecut, persoanele care se adresează la instanțele naționale (pe malul drept) sau internaționale (CEDO), cu privire la abuzurile comise de reprezentanții structurilor neconstituționale din stânga Nistrului, sunt pedepsite penal. Singura cale de a se apăra, oferită de regim după acele modificări, era ca oamenii să se adreseze pe local, adică la instituții, cum ar fi miliția și procuratura din stânga Nistrului, însă victimele care îndrăznesc să se plângă ajung să fie cercetate penal pentru fals în declarații și defăimare a celor care i-au abuzat, transmite Știri.md cu referire la Zona de Securitatea.

Citește și : Președinta Bundestagului face o vizită în Republica Moldova

Cel puțin două cazuri de acest gen au fost făcute publice chiar de regim. Cel mai recent a fost comunicat pe 10 iulie curent de pretinsul Comitet de anchetă din regiune. Este vorba despre o plângere a unui locuitor din orașul Tighina, Bender care a denunțat un caz de tortură asupra sa din partea miliției transnistrene. Totul s-ar fi întâmplat în urma unui incident în traficul rutier, ca în cele din urmă denunțul său să se întoarcă împotriva sa, fiind învinuit de depunerea unui denunț mincinos.

Incidentul s-ar fi întâmplat pe 3 decembrie 2022, când un echipaj al miliției ar fi depistat o pretinsă încălcare a regulilor de circulație de către persoana vizată în dosar, aceasta ar fi condus mașina în stare de ebrietate și a refuzat să se supună unui control medical. Atunci, a fost suspendată de la conducerea autovehicululuii și trimisă la așa-numitul Departament al Afacerilor Interne pentru a fi documentată „infracțiunea”. Potrivit comunicatul emis de comitet, bărbatul și-ar fi exprimat verbal dezacordul față de colaboratorii miliției transnistrene și i-ar fi amenințat cu demiterea acestora din funcții.


În aceeași seară victima s-a deplasat la secția de traumatologie și Direcția pretinsului Minister al Afacerilor Interne din Tighina/Bender, unde s-a plâns că în timpul încercării miliției de a-l documenta a fost bătut, iar din mașină i-au dispărut bani în sumă de 8.000 de așa-zise ruble transnistrene.

În comunicatul pretinsului comitet din regiune se arată că medicii nu ar fi scos însă la iveală nicio traumă, iar bărbatul și-a găsit ulterior banii în mașină. Astfel a fost inițiată o anchetă în baza acuzațiilor de tortură, iar în cele din urmă nu cei suspectați de tortură, dar bărbatul ce a reclamat infracțiunea a fost trimis în judecată pentru comiterea unui denunț mincinos.

În plus, mai este învinuit că ar fi cauzat prejudiciu moral celor doi angajați ai miliției.

În opinia avocatului Pavel Cazacu, al Asociației Promo-LEX, organizație neguvernamentală ce asistă juridic zeci de persoane din stânga Nistrului, acest comunicat de presă scoate la suprafață două fenomene nocive pentru drepturile omului și nu face decât să arate adevărata față a regimului nedemocratic de la Tiraspol.

Lipsa de protecție în fața faptelor de tortură

Nu doar, conceptul de „tortură” nu este incriminat în așa-zisa legislație locală din regiunea transnistreană, dar persoanele care invocă fapte de tortură ale membrilor structurilor locale de forță sunt ulterior învinuite de „denunț fals”. Cu alte cuvinte, victimele torturii nu doar că nu sunt protejate, ele sunt victimizate și persecutate pentru curajul de a combate abuzurile la care au fost supuse. Această situație, în cumul cu interdicția recentă de a invoca abuzurile în fața autorităților constituționale ale R. Moldova (așa-zisa „Lege Gurețki”), victimele torturii din regiunea transnistreană reprezintă categoria cea mai vulnerabilă din stânga Nistrului.

Nerespectarea prezumției de nevinovăție

Chiar dacă vorbim despre instanțe și structuri de forță nelegitime din cadrul unui regim neconstituțional, identificarea persoanei prin menționarea numelui și prenumelui și terminologia incriminatorie – „trasă la răspundere penală” – referitor la o persoană în privința căreia nu există o sentință de condamnare definitivă, sunt contrare prezumției nevinovăției, principiu fundamental într-un proces judiciar care se vrea a fi unul echitabil,” ne-a declarat Cazacu.

Un dosar similar a fost cel al lui Nicolae Garmaș, care la data de 29 august 2022, a fost condamnat de către așa-numita judecătorie a orașului Bender, pentru că a reclamat faptele de tortură în privința sa, comise repetat de reprezentanții ‚,miliției transnistrene’’.

În acest caz, Garmaș a fost „condamnat” la un an și șase luni de privațiune de libertate, pedeapsa fiind suspendată pe un termen de 2 ani. Între timp, în privința bărbatului rămâne în vigoare măsura restrictivă de a părăsi regiunea transnistreană, aplicată în ianuarie 2021.

Citește și : Ce vrea România de la summit-ul NATO?

Nicolae Garmaș este și în prezent persecutat de către pretinsele structuri de forță din regiunea transnistreană pentru simplul fapt că a îndrăznit să reclame abuzurile sistematice la care este supus în stânga Nistrului.

În situația actuală când este în vigoare „Legea Gurețki”, oamenii sunt pur și simplu condamnați la tăcere și supunere.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Așa-zisul drapel al regiunii transnistrene a fost inclus pe ecusoanele uniformelor pacificatorilor

Administrația de la Tiraspol a anunțat că pacificatorii au început să poarte pe uniformă ecusoane cu „drapelul” transnistrean. Citește și: AUDIO „Tu achiți mâine!” Corupție...

Un drum național intră în reparație

În urma finalizării procedurii de achiziție publică, au fost încheiate patru contracte de întreținere periodică pe drumul public național R3 Chișinău – Hâncești –...

Rata șomajului a ajuns la 10,4%. Sătenii și tinerii – cei mai afectați

Aproape 94 de mii de persoane din Republica Moldova erau șomere în primul trimestru al anului 2026, potrivit datelor publicate de Biroul Național de...

140 de instituții au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare

Un număr de 140 de școli din Republica Moldova au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare, echivalentul a câte cinci săli...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.