StiripesurseRăzboi in UcrainaUcraina spune că există trei scenarii de încheiere a războiului declanşat...

Ucraina spune că există trei scenarii de încheiere a războiului declanşat de Rusia

Publicat:

Consilierul şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Mihailo Podoliak, a expus joi într-o intervenţie televizată trei scenarii pe care conducerea ucraineană le examinează privind încheierea războiului declanşat de Rusia: victoria sau înfrângerea Ucrainei sau un probabil “Minsk-3”, relatează agenţia de presă Unian.

“Există doar trei scenarii de încheiere a războiului. Primul: noi câştigăm şi va exista atunci statul Ucraina, care va domina regiunea pe ansamblul ei, şi prin urmare va avea relaţii de parteneriat clar stabilite. Atunci, ea va fi capabilă să-şi modernizeze forţele armate şi să aibă o armată eficientă”, a declarat el.

Citeşte şi: Londra îl pune la punct pe Zelenski: ‘Nu suntem Amazon!’ – Stiripesurse.md

În paralel cu aceasta, potrivit lui Podoliak, va exista o zonă demilitarizată cu Federaţia Rusă, care va fi privată de rachete cu o anumită rază de acţiune, iar ulterior se va organiza un summit pe tema controlului arsenalelor nucleare ale Rusiei.

Al doilea scenariu ar fi ca Ucraina să piardă, iar atunci Ucraina “va muri treptat” în decurs de câţiva ani, a afirmat consilierul administraţiei de la Kiev.


“Există şi un al treilea scenariu, de mijloc: nu pierdem, dar există o linie de demarcaţie – Minsk-3 (de genul celor de până acum care erau destinate să aducă pacea în Donbas – 2014 şi 2015). Asta înseamnă că veţi muri foarte lent. Veţi fi conectaţi la aparate care vă vor ţine în viaţă”, a declarat Podoliak, adresându-se concetăţenilor săi. În acest caz, în opinia sa, Ucraina ca stat nu va mai exista.

“Aşadar, orice altceva este o încercare de a găsi unele elemente alternative care să permită ca ceva să continue undeva… Noi cu dumneavoastră avem opţiuni foarte simple – câştigăm sau pierdem”, a spus Podoliak în acelaşi mesaj transmis la o zi după summitul NATO de la Vilnius, unde Ucrainei i-au fost promise noi ajutoare în arme şi sprijin din partea Occidentului pentru ca forţele ucrainene să-şi poată continua contraofensiva declanşată în iunie pentru recuperarea teritoriilor ocupate de trupele Moscovei.

Anterior, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declarase că o victorie a ucrainenilor în acest război va fi reprezentată de recuperarea tuturor teritoriilor ocupate de Rusia, eliberarea tuturor ucrainenilor aflaţi prizonieri la ruşi, readucerea acasă a tuturor copiilor răpiţi de Rusia, întoarcerea ucrainenilor din străinătate şi tragerea la răspundere a Federaţiei Ruse pentru crimele comise în Ucraina.

Un purtător de cuvânt al forţelor ucrainene care operează în zona Tavria din sudul Ucrainei, Valeri Şerşeni, a declarat joi că armata ucraineană continuă să avanseze în sud. Trupele ucrainene au reuşit să obţină un succes parţial în ofensiva lor în direcţia Berdiansk. Ocupanţii ruşi opun o rezistenţă serioasă, spune el.

Citeşte şi: Primarul Capitalei vrea amendarea deputaților PAS care s-au parcat ilegal în Parcul Valea Trandafirilor – Stiripesurse.md

Întors de la Vilnius la Kiev, Volodimir Zelenski, le-a transmis ucrainenilor că ţările aliate din Occident vor oferi sprijin militar Kievului atât timp cât va fi necesar. Cu toate acestea, a afirmat el, totul va depinde de situaţia de pe câmpul de luptă, conform portalului Glavred.

Institutul american pentru Studiul Războiului consideră că forţele armate ucrainene îşi continuă ofensiva în zonele Bahmut (est), Melitopol şi Berdiansk (sud). Acestea au reuşit să obţină anumite succese în unele zone ale frontului. Bloggerii militari ruşi au scris, de asemenea, despre înaintarea trupelor ucrainene, conform media citate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.