StiripesurseExterneMoscova acuză Ucraina, Marea Britanie şi SUA pentru atacul asupra podului...

Moscova acuză Ucraina, Marea Britanie şi SUA pentru atacul asupra podului Kerci

Publicat:

Ministerul de Externe rus a acuzat luni Ucraina de comiterea unui atac asupra podului Kerci, care leagă Crimeea – peninsulă ucraineană anexată ilegal de Moscova în 2014 – de Rusia, cu implicarea Washingtonului şi a Londrei, informează luni Reuters şi DPA, potrivit agerpres.

”Atacul de astăzi asupra podului din Crimeea a fost comis de regimul de la Kiev. Acest regim este terorist şi are toate caracteristicile unei grupări internaţionale de criminalitate organizată”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.

Citeşte şi: Traficul feroviar peste podul Crimeei a fost reluat. Ucraina dă vina pe Rusia! – Stiripesurse.md

”Deciziile sunt luate de oficialităţi şi armate ucrainene cu participarea directă a agenţiilor de informaţii şi a unor politicieni americani şi britanici. SUA şi Marea Britanie sunt responsabile pentru o structură teroristă de stat”, a adăugat Zaharova.

Autorităţile ruse au descris atacul de la podul Kerci drept un ”act de terorism”. Incidentul, descris anterior de administraţia locală drept o ”urgenţă”, a cauzat oprirea traficului pe pod.


”Încă o dată podul s-a dus ‘la culcare”’, a anunţat luni Serviciul secret ucrainean SBU. Acesta recunoscuse implicarea într-un atac precedent asupra podului Kerci în toamna lui 2022.

Vladimir Konstantinov, preşedintele parlamentului din Crimeea, peninsula anexată de Rusia în 2014, a dat vina pe Ucraina pentru noul atac. ”Regimul terorist de la Kiev a comis în această noapte o nouă crimă şi a atacat podul din Crimeea”, a scris Konstantinov pe Telegram.

Podul Kerci a fost construit la ordinul preşedintelui rus Vladimir Putin după ce Rusia a anexat ilegal peninsula ucraineană Crimeea în 2014. Podul face legătura între peninsula de la Marea Neagră şi Rusia şi reprezintă un simbol al prezenţei ruse în Crimeea.

Citeşte şi: Cozi de maşini la Vama Sculeni! Autorităţile au luat măsuri speciale – Stiripesurse.md

Infrastructura reprezintă totodată o rută-cheie de aprovizionare terestră pentru personalul militar rus staţionat în Crimeea, o regiune care joacă un rol-cheie în susţinerea trupelor ruse care ocupă sudul Ucrainei. În plus, Rusia foloseşte Crimeea şi flota militară pe care a desfăşurat-o acolo pentru a lansa multe dintre atacurile sale împotriva restului teritoriului ucrainean.

Podul Kerci a fost atacat pentru prima dată cu explozibili în octombrie anul trecut, într-o acţiune care a stârnit euforie în Ucraina şi ameninţări cu o nouă escaladare militară din partea Rusiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

R. Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor

Guvernul a aprobat pe 22 iulie proiectul de lege privind piața criptoactivelor. Documentul prevede regulile în baza cărora vor activa persoanele și companiile care emit, tranzacționează...

Expert: Dizolvarea succesoarelor fostului partid ‘Șor’ se bazează pe mecanismul introdus în 2023

Decizia Curții de Apel Centru privind dizolvarea celor patru formațiuni politice are la bază un mecanism legal introdus după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional...

Chiveri, o nouă rundă de discuții în formatul ‘1+1’ la Chișinău: ‘Am primit un refuz de la Tiraspol’

Administrația de la Tiraspol a refuzat să-și delege reprezentantul politic la Chișinău pentru o nouă rundă de negocieri în formatul „1+1”. Vicepremierul pentru Reintegrare,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.