StiripesurseȘtirile zileiAudieri parlamentare în cazul decesului liderului comuniștilor din regiunea transnistreană

Audieri parlamentare în cazul decesului liderului comuniștilor din regiunea transnistreană

Publicat:

Săptămîna viitoare, vor fi organizate audieri parlamentare în cazul decesului liderului comuniștilor din regiunea transnistreană, Oleg Horjan. Anunțul a fost făcut astăzi de vicepreședintele Legislativului, Mihail Popșoi, potrivit noi.md.
Oficialul a precizat că la audieri vor fi invitate instituțiile de resort pentru a examina toate circumstanțele cauzei și măsurile întreprinse de autoritățile Republicii Moldova. „Cu o profundă tristețe și indignare, condamn tragicul omor al activistului civic din regiunea transnistreană a Republicii Moldova – Oleg Horjan.
Acesta a fost una dintre puținele persoane publice, care au avut curajul să lupte pentru drepturile și libertățile fundamentale din raioanele din stînga Nistrului. A fost unul din puținii care a promovat deschis la Tiraspol apropierea celor două maluri. Pentru acest curaj a fost ținut ilegal timp de patru ani și jumătate în detenție. Circumstanțele acestui teribil omor trebuie investigate minuțios”, a afirmat Mihail Popșoi, citat de moldpres.md
Vicepreședintele Parlamentului a adăugat că vor fi sesizate organismele internaționale pentru a contribui la elucidarea acestui caz. „Această crimă este o sfidare a principiilor general umane și a voinței majorității absolute a cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului de a consolida încrederea reciprocă și de a trăi în pace și bună înțelegere.
Sincere condoleanțe familiei îndoliate”, a conchis Popșoi. Inspectoratul General al Poliției a anunțat ieri că liderul comuniștilor din regiunea transnistreană, Oleg Horjan, a fost depistat împușcat în propria locuință dintr-o localitate din apropierea Tiraspolului.
Biroul politici de reintegrare a propus crearea unei comisii de anchetă neutre, sub auspiciile Misiunii OSCE în Moldova, care să se deplaseze la fața locului pentru o cercetare independentă a circumstanțelor de deces al lui Oleg Horjan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kaylee Hottle, cunoscută pentru rolul din ‘Godzilla’, a murit într-un accident de mașină la 18 ani

Kaylee Hottle, o actriță surdă cunoscută pentru rolul său principal din filmele „Godzilla”, a murit într-un accident de mașină la doar 18 ani. Viteza...

Penélope Cruz și Javier Bardem revin împreună în ‘Bunker’, selectat la Veneția

Penélope Cruz și Javier Bardem vor concura pentru Leul de Aur la cea de-a 83-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția...

Un organ ignorat zeci de ani revine în atenția cercetătorilor. Legătura cu longevitatea

Timusul, o glandă puțin cunoscută aflată sub stern și în fața inimii, atrage din nou atenția oamenilor de știință, care cred că ar putea...

Două supernove provenite din același sistem stelar, identificate de cercetători

O echipă internațională de cercetători a identificat, pentru prima dată, dovezi că două stele masive aflate într-un sistem binar au explodat succesiv sub formă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.